Vosganian:Bugetele, promulgate de Băsescu întrucât a recunoscut autoritatea,competența Parlamentului



Ministrul Economiei și Finanțelor, Varujan Vosganian, a declarat, luni, la Cotroceni, răspunând unei întrebări, că legile privind bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pe anul 2008 au fost promulgate pentru că președintele a recunoscut, probabil, autoritatea și competența Parlamentului.
„Aceste bugete au fost promulgate pentru că președintele a recunoscut autoritatea Parlamentului și competența Parlamentului probabil. În legătură cu decalajul (între promulgarea de către șeful statului a legii privind bugetul asigurărilor sociale și cea privind bugetul de stat – n.r.) nu pot să vă răspund eu la această întrebare. Important este că cele două bugete au fost promulgate până la sfârșitul anului și noi acum avem un proces foarte rapid de defalcare a bugetului pe ordonatorii de credit”, a spus Vosganian.
În declarația sa de presă Vosganian a spus în câteva rânduri că întâlnirea de la Cotroceni cu sindicatele a fost una lipsită de obiect pentru că în cadrul acesteia nu s-a discutat despre modificarea bugetului și pentru că unele solicitări ale sindicaliștilor fuseseră deja incluse în modificările aduse în Parlament la cele două bugete.
„Probabil că cei care au redactat textul (al scrisorii în urma căreia președintele a decis convocarea întâlnirii de luni de la Cotroceni – n.r.) nu erau la curent cu dezbaterile din Parlament și în legătură cu chestiunea înlăturării facilităților fiscale, înlăturării contribuțiilor la asigurările sociale, în cadrul concluziilor nu s-a pus problema la acest moment”, a spus Vosganian.
Întrebat despre problema sustenabilității măsurilor de creștere a pensiilor luate anul trecut de Guvern și în legătură cu care Președinția a avut obiecții, Varujan Vosganian a răspuns: „Acuma am luat cunoștință de evaluările Președenției referitoarea la sustenabilitatea sistemului de pensii. Cel puțin eu sunt deschis la colaborarea experților noștri cu experții celorlalte instituții”.
Ministrul a menționat că atunci când au avut loc dezbateri privind problema pensiilor el a invitat „colegial” experții Președinției să conlucreze cu cei de la Ministerul de Finanțe, astfel încât informațiile oferite opiniei publice să aibă la bază „aceleași surse și analize”.
Președintele Traian Băsescu a promulgat în 28 decembrie 2007 Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2007. De asemenea, în 31 decembrie 2007, șeful statului a promulgat și Legea bugetului de stat pe anul 2008, deși liderii marilor centrale sindicale îi ceruseră să trimită pentru reexaminare Parlamentului, astfel încât să fie incluse și revedincările lor.