Vosganian: Sindicatele au cerut urgentarea proiectului OU privind protecția socială



Sindicatele au cerut urgentarea proiectului ordonanței de urgență privind protecția socială a eventualelor persoane concediate din companiile energetice, pentru prelungirea cadrului legal, expirat, și și-au dat acordul privind conținutul proiectului, a declarat ministrul Economiei, Varujan Vosganian.
„Cei care au solicitat ca acest act normativ să fie urgentat au fost reprezentanții sindicatelor, care au cerut prelungirea cadrului legal pentru persoanele care ar putea fi disponibilizate. (…) Ordonanța reia textul ordonanței 116/2006 care a suportat câteva modificări succesive. Forma consolidată prevede elemente noi de drepturi salariale”, a declarat joi Vosganian, într-o conferință de presă.
El a arătat că nu este un text nou, ci o prelungire a unuia existent, drept pentru care nu vede explicația mediatizării intense și a unor „interpretări eronate”.
„În mod corect, prim-ministrul a subliniat că este vorba de prelungirea unor drepturi. Orice altă interpretare nu face parte din viziunea și strategia Guvernului”, a spus Vosganian.
El a menționat că proiectul de ordonanță a fost inclus în programul legislativ al Guvernului, comunicat de la înființarea Ministerului Economiei și care a fost transmis ministrului pentru relația cu Parlamentul. Ministrul a precizat de asemenea că în urmă cu câteva zile secretarul de stat în Ministerul Economiei Adrian Ciocănea a transmis Guvernului stadiul în care se află proiectul, fiind trimis și către Ministerul Justiției, care a dat deja aviz favorabil.
Totodată, Ciocănea a transmis Consiliului economic și social acordul sindicatelor privind acest act normativ.
Vosganian a explicat că Oltchim nu se află pe lista anexată proiectului de ordonanță întrucât, aflându-se în insolvență, va avea alt regim decât restul societăților.
Ministerul Economiei a retras de pe site proiectul ordonanței de urgență privind protecția socială a persoanelor care urmau să fie disponibilizate din companiile energetice, după ce premierul Victor Ponta a cerut acest lucru.
Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Economiei să retragă proiectul privind protecția socială a angajaților care urmează să fie disponibilizați, conform textului, și să clarifice acest subiect, precum și să identifice persoanele care au avansat un asemenea document fără aprobarea Guvernului.
Într-un comunicat transmis, joi dimineața, în legătură cu informațiile privind „un așa-zis program de disponibilizări în 16 companii de stat din energie”, Guvernul a transmis că documentul nu a fost discutat și nici aprobat de Executiv, iar singurul proiect susținut de Guvern este unul referitor la prelungirea unor termene prevăzute în OUG 116 din 2006.
„Proiectul afișat pe site-ul Ministerului Economiei nu a fost prezentat Guvernului și nu este susținut de acesta. Primul-ministru i-a cerut ministrului Economiei, Varujan Vosganian, să retragă acest proiect de pe site-ul ministerului și să clarifice acest subiect, precum și să identifice persoanele care au avansat un asemenea document fără aprobarea Guvernului”, informează Executivul.
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat, miercuri, la Guvern, că este autorizat să declare doar că Executivul prelungește o serie de termene și nu va efectua „disponibilizări ample” de personal în companii de stat, dar a precizat că din 1990 nu a existat vreun an fără concedieri și nu vrea să se creadă că anul 2013 „va fi diferit”.
El a arătat că proiectul pregătit prelungește o serie de termene aprobate în 2006 și extinse ulterior, în 2009, pentru protecția socială a angajaților disponibilizați. Ministrul a amintit în același timp că fiecare caz de restructurare va presupune o hotărâre de guvern.
Sistemul de protecție socială a angajaților din companii de stat incluse într-un proces de restructurare a fost reglementat în 2006 și extins ulterior, în 2009, dar nu fără motiv, ci deoarece Guvernul a pregătit atunci o nouă listă de concedieri, iar pentru acordarea plăților compensatorii era nevoie de un cadrul legal. În proiectul de ordonanță de urgență al Cabinetului actual este prevăzut în mod clar că prin hotărâre a Guvernului vor fi stabilite societățile care pot efectua concedieri colective și numărul de salariați „ce urmează să fie disponibilizați”.
În nota de fundamentare a proiectului de ordonanță de urgență se arată că prin Strategia energetică a României pentru perioada 2007-2020 și acordurile de înțelegere cu Fondul Monetar Internațional și Uniunea Europeanã din anul 2011- 2012, Guvernul s-a obligat să rezolve deficiențele constatate la unele întreprinderi de stat prin măsuri care să conducă la restructurarea economico-financiară a acestora și la eliminarea pierderilor și eficientizarea pe termen lung a activității, în baza cărora se derulează sau se vor derula programe de restructurare a companiilor de stat aflate sub autoritatea Ministerului Economiei.
„Analizele economico-financiare efectuate la nivelul fiecărei companii/societăți naționale și societăți comerciale din industria miniera, rezultat al reevaluării fiecărei strategii de dezvoltare, au conturat perimetrele miniere de perspectivă, precum și cele ce urmează a fi închise. Drept urmare, fiecare operator economic va întocmi un program de restructurare prin care va stabili numărul de salariați ce urmează a fi disponibilizați în perioada 2013-2018 și care vor beneficia de prevederile Ordonanței de urgență privind protecția socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective. Scopul prezentei ordonanțe de urgență constă în reorganizarea activității societăților comerciale și, de asemenea, a unui preț competitiv al energiei electrice și termice, care presupune disponibilizarea unui număr de salariați care vor beneficia de prevederile sale”, se arată în document.
Ministerul Economiei a prezentat public proiectul de ordonanță care prevede începerea unui program de concediere în companii de stat din sectorul energetic, program care va fi aplicat din acest an și până în 2018,eliminând SN Cărbunelui Ploiești de pe lista unităților care vor efectua disponiblizări.
Lista prezentată miercuri după-amiaza de minister conține 15 companii care au/vor avea programe de restructurare sau reorganizare aprobate până în anul 2018, fără ca Societatea Națională a Cărbunelui Ploiești să mai figureze pe listă.
Miercuri dimineața, agenția MEDIAFAX a anunțat că Guvernul va începe un program de concediere de angajați din 16 companii din sectorul energetic, în baza unor proiecte de restructurare și reorganizare care vor fi aplicate în intervalul 2013-2018, salariații concediați urmând să beneficieze de plăți compensatorii și venit lunar de completare. Pe listă apărea și SN Cărbunelui Ploiești, cu filialele sale.
Pe aceeași listă apar în continuare Complexul Energetic Hunedoara, Societatea Națională de Închidere Conservare Mine Valea Jiului, Compania Națională a Uraniului, Complexul Energetic Oltenia, Societatea Națională a Sării, Societatea Națională a Huilei Petroșani, Regia Autonomă pentru Activități Nucleare Drobeta-Turnu Severin, Compania Natională a Cuprului, Aurului și Fierului Minvest Deva, cu filialele sale, Cuprumin Abrud, Băița Ștei, Termoelectrica, Electrocentrale Grup, Electrocentrale Galați, Electrocentrale București, Electrica, cu filialele sale, și Transelectrica, de asemenea cu filialele sale.
În document este introdusă și o listă a companiilor care pot angaja salariați concediați colectiv, dar numai la activități de conservare, închidere, ecologizare și monitorizare postînchidere a minelor. Pe această listă figurează Minvest Deva, Societatea Națională de Închidere Mine Valea Jiului, Remin Baia Mare, cu filialele sale, Compania Națională a Uraniului București, Societatea Națională a Cărbunelui Ploiești, cu filialele sale, Complexul Energetic Oltenia, Societatea Națională a Sării București, Cuprun Min Abrud, Băița Ștei.
Persoanele concediate vor primi indemnizație de șomaj, venit lunar de completare și plăți compensatorii acordate în conformitate cu prevederile contractelor de muncă aplicabile la nivelul fiecărei societăți. Venitul lunar de completare se stabilește odată cu indemnizația de șomaj și este egal cu diferența dintre salariul individual mediu net pe ultimele 3 luni înainte de concediere, stabilit pe baza clauzelor din contractul individual de muncă, dar nu mai mult decât salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea, comunicat de Institutul Național de Statistică, și nivelul indemnizației de șomaj.
Pot beneficia de plăți compensatorii numai persoanele care au încheiat contracte individuale de muncă pe durata nedeterminată cu cel puțin 36 luni înainte de data concedierii. Beneficiază de protecție socială și persoanele care au fost preluate prin protocol de alte societăți dacă au încheiat contracte individuale de muncă pe durata nedeterminată cu societățile de la care au fost preluate, în perioada prevăzută, și cele care au fost preluate de societățile rezultate în urma divizării sau a altor forme de reorganizare a societăților, dar din nou dacă au încheiat contracte individuale de muncă pe durata nedeterminată cu societățile supuse divizării sau altor forme de reorganizare în perioada prevăzută.