România ar putea înregistra în acest an investiții străine directe în valoare de peste zece miliarde de euro, valoare record, a declarat, joi, ministrul Economiei și Finanțelor, Varujan Vosganian.
„Putem spera în acest an să doborâm recordul psihologic de zece miliarde de euro, în condițiile în care după primele șase luni valoarea investițiilor străine directe a fost de 4,8 miliarde de euro, iar seriile anuale de date ne arată că în a doua jumătate a anului valoarea lor crește”, a afirmat Vosganian.
Oficialul a menționat că evoluția indicatorului se bazează în special pe investiții realizate pe platformele deja existente, în condițiile în care procesul de privatizare s-a încheiat în linii mari.
„În 2008 suntem la peste 60% acoperire a deficitului de cont curent din investiții străini directe”, a mai spus Vosganian.
În 2007, România a atras investiții străine de șapte miliarde de euro.