Vosganian: România ar putea adera la zona euro în 2016



România ar putea adera la zona euro în 2016, cu un an mai târziu decât termenul oficial al Guvernului, de 1 ianuarie 2015, a declarat, miercuri, Varujan Vosganian, președintele Comisiei economice din Senat și fost ministru al Finanțelor.
„Este foarte posibil ca în noaptea de Revelion 2015-2016 să nu trecem la euro, ci poate la solstițiul de vară sau la echinocțiul de toamnă”, a afirmat Vosganian, prezent la o conferință pe teme energetice.
El consideră că dacă România va rămâne în recesiune în 2011 și cheltuielile bugetare nu vor fi reduse, trecerea la euro va avea loc abia în 2016.
Mai mulți oficiali, printre care președintele Traiana Băsescu și guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, au vorbit în ultima vreme de posibilitatea amânării intrării României la zona euro față de calendarul actual de aderare, care stabilește adoptarea euro în 2015.
Cele mai multe opinii vorbesc de o amânare de cel mult doi ani, perioadă în care România ar putea continua reformele structurale, beneficiind de avantajul unei politici monetare independente. În acest interval, banca centrală ar putea calibra mai bine rata de schimb la care se va face trecerea de la leu la euro.
Pe de altă parte, unii analiști și oficiali consideră că România ar trebui să păstreze actualul calendar de aderare, chiar dacă obiectivul nu va fi îndeplinit, pentru că termenul de 2015 poate reprezenta un semnal de angajament politic mai puternic.