Vosganian respinge din nou majorarea salariului minim pe economie



Ministrul Economiei și Finanțelor, Varujan Vosganian, a declarat, ieri, că respinge solicitarea sindicatelor privind creșterea salariului minim pe economiei la 540 lei pentru că nu au fost îndeplinite criteriile privind ținta de inflație și productivitatea muncii.
„Rămân la poziția inițială. Pentru creșterea salariului minim trebuie îndeplinite trei condiții, dar a fost realizată doar una”, a spus Vosganian.
El a precizat că cele trei criterii care trebuie îndeplinite pentru ca salariul minim să urce sunt nivelul Produsului Intern Brut (PIB), inflația și productivitatea, din care doar nivelul PIB a fost realizat.
„Este nevoie de un protocol între patronate și sindicate, prin care sindicatele să justifice prin productivitate creșterea salariului (…) BNR trebuie să valideze că suntem în ținta de inflație”, a spus ministrul.
Aproximativ o sută de sindicaliști au pichetat, miercurea trecută, timp de trei orei, sediile ministerelor Muncii și Finanțelor, cerând Guvernului majorarea salariului minim de la 500 la 540 de lei din 1 iulie, așa cum s-a angajat în protocolul încheiat în decembrie anul trecut.
Reprezentanții Guvernului și cei ai sindicatelor și patronatelor au convenit, la 11 decembrie 2007, ca din 2008 să fie un singur salariu minim unic pe economie, în primul semestru nivelul acestuia fiind stabilit la 500 de lei și, dacă indicatorii economici vor permite, la 540 lei, din semestrul al doilea. Sindicaliștii susțin că deși, cu 30 de zile în urmă, ministrul Muncii, Paul Păcuraru, declara că în primul semestru al anului 2008 încasările la buget au depășit cu 8% previziunile, în prezent acesta justifică refuzul Guvernului de a majora salariul prin faptul că nu sunt fonduri la buget pentru creșterea salariului minim pe economie.
Consultări la Guvern
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a transmis o invitație liderilor principalelor confederații sindicale pentru a participa, joi, la Palatul Victoria, la consultări pe teme aflate în atenția sindicatelor și a Guvernului, anunță Executivul.
La întâlnire vor mai participa ministrul Economiei și Finanțelor și ministrul Muncii.