Vosganian: Plata impozitului pe veniturile obținute pe Bursă va fi suspendată în 2009



Ministrul Economiei și Finanțelor, Varujan Vosganian, a anunțat miercuri că, anul viitor, veniturile provenite din investițiile bursiere nu vor fi impozitate, investitorii având posibilitatea să reporteze în 2010 pierderile obținute în 2009, cu scopul reducerii valorii impozitului pe profit.
„Vom realiza o modificare de cod fiscal, prin care vom suspenda plata impozitului pe veniturile obținute pe Bursă pentru tot anul 2009. Atât impozitul de 1% aplicat pentu portofoliile deținute pe o perioadă mai mare de un an, cât și cota de 16% aplicată pentru cele mai mici de un an, vor fi suspendate pentru tot anul 2009”, a afirmat Vosganian, într-o conferință de presă.
Decizia a fost luată în urma discuțiilor de săptămâna trecută dintre reprezentanții Ministerului Economiei și Finanțelor și premierul Călin Popescu Tăriceanu.
Totodată, Vosganian a arătat că pierderile obținute de investitori în anul curent vor fi reportate în anul următor, iar dacă vor înregistra profit, valoarea impozitului plătit pentru câștiguri se va diminua. Astfel, dacă în 2009 investitorii vor înregistra pierderi, iar în 2010 profit, aceștia vor plăti impozit pe diferența rezultată.
„Reportarea pierderilor se va aplica începând din acest an, pierderile din 2008 fiind reportate în 2009, cele din 2009 în 2010, și tot așa”, a adăugat Vosganian.