Vosganian: Ordonanța de modificare a legislației privind taxa auto ar putea fi adoptată în ianuarie



Proiectul de ordonanță pentru modificarea legislației privind taxa auto a fost finalizat, în linii mari, iar noile prevederi ar putea fi adoptate la sfârșitul lunii ianuarie a anului viitor, a declarat, joi, ministrul Economiei și Finanțelor, Varujan Vosganian.
„În linii mari am terminat proiectul de ordonanță. Au fost comunicate Comisiei Europene intențiile noastre, iar filosofia prezentată în luna iune se menține. Nivelul taxei se va corela cu valoarea de piață a autoturismelor”, a afirmat Voasganian.
Întrebat de ziariști despre posibilitatea restituirii taxei, Vosganian a afirmat că nu există nicio sentință definitivă care să oblige statul român să returneze sumele plătite până în prezent.
„Orice discuție privind o eventuală restituire a taxei se va face numai pe baza unei decizii a Comisiei Europene și a unor acte juridice definitive și irevocabile”, a spus Vosganian.
Taxa de primă înmatriculare a fost introdusă la începutul acestui an, când au fost eliminate accizele plătite la importul și achiziția autoturismelor de pe piața internă, și a fost criticată în mai multe rânduri de Comisia Europeană.