Vosganian: Noii miniștri și Băsescu se declară surprinși de buget, dar cunoșteau situația



Noii miniștri și președintele Traian Băsescu se declară surprinși de situația bugetului, deși cunoșteau toată situația, iar aceste declarații fac parte dintr-o campanie, a declarat, marți, fostul ministrul al Finanțelor Varujan Vosganian.
„Visteria unei țări nu este la Ministerul Finanțelor, ci la Banca Națională. Actualul guvern a lăsat mult mai mulți bani decât a găsit. Bugetul unei țări nu e visteria. El preia impozite și face cheltuieli. Bugetul României, de 18 ani, e în deficit. Deci un buget nu poate să aibă și deficit, și bani”, a spus Vosganian.
El a afirmat că a cerut răspicat celor din minister să lase banii din Fondul de Dezvoltare, câteva sute de milioane de euro, pentru a asigura finanțarea noului guvern în luna ianuarie.
Pe de altă parte, Vosganian spune că are o relație foarte bună cu noul ministru al Finanțelor, Gheorghe Pogea, și noul ministru al Economiei, Adriean Videanu, colaborând cu aceștia la programul economic al Alianței DA în 2004.
În ceea ce privește plățile din luna decembrie, Vosganian susține că Ministerul Economiei și Finanțelor a asigurat toate sumele necesare, chiar cu prioritate pentru salarii, pensii și alocații.
Unele întârzieri semnalate de presă au ținut, potrivit fostului ministru, exclusiv de procedurile locale.
„Deși președintele a spus că află acum de buget, și asta face parte tot din registrul obișnuit al discursului politic”, a spus Vosganian.
El susține că afirmațiilor premierului Emil Boc și ale lui Pogea pe această temă „fac parte din protocolul electoral”.
Boc a declarat, marți, la ceremonia de predare-primire a ministerelor Finanțelor și Economiei, că, deși informațiile privind veniturile bugetare sunt proaste, noul guvern va trebui să găsească soluții și să nu se resemneze.
„În funcție de informațiile de la cei doi miniștri, voi și eu capabil să dau răspunsuri privind salariile, pensiile, decizii pe care vreau să le fundamentez foarte bine. (…) Am înțeles de la domnul Vosganian că veniturile la buget sunt în continuă scădere. Este o veste proastă, dar nu trebuie să ne resemnăm și să nu găsim soluții. Sunt optimist că vom putea găsi soluții”, a spus Boc.
După ceremonia de predare-primire, Pogea a rămas în minister, pentru a discuta cu directorii.