Ministrul Economiei și Finanțelor, Varujan Vosganian, l-a contrazis, vineri, pe europarlamentarul PSD Adrian Severin, conform căruia CE a ajuns la concluzia că trebuie să înceapă procedura juridică împotriva României pentru taxa auto, arătând că a verificat situația, iar informația nu se confirmă.
„Noi am cercetat și informația nu se adeverește”, a spus Vosganian vineri seara, întors de la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles.
Europarlamentarul social-democrat Adrian Severin a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că din discuțiile cu unii comisari europeni a desprins concluzia că oficialii Comisiei Europene (CE) consideră că va trebui începută procedura juridică împotriva României pe taxa de primă înmatriculare.
Severin a afirmat că la nivelul Comisiei Europene s-a ajuns la concluzia că vor trebui începute procedurile juridice pentru sancționarea României în ceea ce privește impunerea taxei de primă îmatriculare.
Europarlamentarul social-democrat a spus că oficialii Comisiei consideră că taxa de primă înmatriculare, așa cum a fost ea formulată de Guvernul de la București, încalcă normele europene, fiind una interzisă.
Ministrul Economiei și Finanțelor a confirmat, joi, la Bruxelles, că taxa auto va fi calculată în funcție de emisiile de CO2 și pentru mașinile Euro 3 care au inclus acest indicator în cartea tehnică și a arătat că suma va fi redusă cu 5% pentru fiecare an de vechime.
El a arătat că taxa auto va fi calculată în funcție de emisia de CO2 pentru autovehicule tip Euro 3, care au inclus în cartea tehnică nivelul emisiilor de dioxid de carbon, și Euro 4, iar pentru celelalte mașini vor fi luate în calcul toate emisiile de poluanți, precum oxidul de azot, legate direct de cilindree și vechimea vehiculului.
„E o formulă care îmbină criteriile de emisie de dioxid de carbon cu cele care au în vedere emisiile de poluanți de tip oxid de azot. Sunt două tipuri de abordări: o abordare care are în vedere schimbările climatice, încălzirea planetei și care se face în principal din cauza subțierii gradului de nori (a stratului de ozon – n.r.), din cauza emisiilor de dioxid de carbon, și strict legate de mărimea consumului de carburanți și nu de vechimea mașinii. Al doilea criteriu este legat de poluarea aerului și nu de schimbările climatice. Poluarea aerului se face mai ales din cauza emisiilor de poluanți, de tipul oxidului de azot, care este legat direct de vechimea și tipul de producție al mașinii, precum non-euro, Euro 1, Euro 2, Euro 3”, a spus Vosganian.
Reprezentanții Guvernului și cei ai Comisiei Europene au negociat în ultimele două săptămâni asupra acestei formule, iar experții europeni au cerut ca taxa să fie calculată în funcție de emisiile de CO2 și pentru mașinile Euro 3. Solicitarea Comisiei a ridicat o serie de probleme autorităților deoarece nu pentru toate autovehiculele de tip Euro 3 este inclus în cartea tehnică nivelul emisiilor de dioxid de carbon, au declarat, marți, pentru MEDIAFAX, surse ministeriale.