Asigurare

Vosganian: Energia nu se scumpește deocamdată

Prețul energiei electrice nu va crește în perioada imediat următoare, în timp ce tarifele la gaze se vor majora doar în condițiile în care populația va primi sprijin financiar din partea statului, a declarat, sâmbătă, la Vaslui, ministrul Economiei și Finanțelor Varujan Vosganian.
„În ciuda tuturor avertismentelor că vom asista la valuri de scumpiri succesive, nu s-a mărit prețul nici la gaze, nici la energie electrică. În condițiile în care am avut cea mai severă secetă din ultimele decenii, noi am păstrat neschimbate tarifele la energie electrică și, în acest moment, nu avem elemente să credem că în perioada următoare se vor schimba”, a spus Vosganian.Ministrul a adăugat că prețul gazelor nu va fi majorat până când nu vor fi asigurate resursele pentru ca populația să nu aibă de suferit din cauza unei astfel de măsuri.”Datoria noastră ca Guvern este să limităm cât se poate aceste vulnerabilități și să nu afectăm gradul de suportabilitate al populației”, a spus Vosganian.El a precizat că aceste măsuri nu sunt „populiste”, având în vedere că deficitul bugetar nu a fost afectat prin menținerea actualelor prețuri la gaze și la energie electrică. Prețul gazelor importate se situează în prezent la 310-315 dolari/1.000 metri cubi. România importă exclusiv din Rusia, prin intermediul mai multor companii precum Imex Oil, Conef, Wintershall.Pentru moment, prețul gazelor din producția internă, se situeză la nivelul de 470 lei/1.000 metri cubi, vizându-se apropierea acestuia de nivelul din statele Uniunii Europene.Cei doi mari distribuitori de gaze de pe piața locală, Distrigaz Sud, controlat de grupul Gaz de France, și E.ON Gaz România, au apreciat la finele anului trecut că prețul gazelor pentru populație ar trebui să crească în 2008, ca urmare a majorării tarifelor gazelor din import și a angajamentelor României de a se alinia la prețurile din blocul comunitar.

Recomandări

Primarul din Poiana Stampei a găsit soluția pentru ca cetățenii să plătească mai puțin la salubritate: Primăria va suporta 124 de lei pentru fiecare adult din comună

Ioan Balan îi solicită ministrului agriculturii măsuri ferme pentru stabilizarea prețurilor la îngrășămintele chimice utilizate în agricultură

Primul Revelion fără artificii, dar cu spectacol de drone, la trecerea în anul cu cele mai mari scumpiri de taxe și impozite

Coloana de TIR-uri la ieșirea din țară prin vama Siret se întinde pe 3,5 kilometri. Partea ucraineană are dificultăți operaționale din cauza întreruperii energiei electrice