Datele analizate în proiecția bugetară pentru următorii 12 ani indică un buget de asigurări sociale echilibrat sau cu un ușor deficit până în 2017, care va asigura plata pensiilor, precum și un excedent la finalul acestui interval, a afirmat ministrul Economiei și Finanțelor, Varujan Vosganian.
„Românii reușesc, prin contribuțiile pe care le plătesc la salarii, să asigure creșterea pensiilor pentru 2009 și în perspectivă. Am prezentat sindicatelor proiecția până în 2020, iar aceasta arată foarte clar că, până în 2017, bugetul de asigurări sociale va fi echilibrat sau va avea un foarte ușor deficit acoperit fără nicio problemă, iar după 2017, reintrăm pe excedent. Românii să nu aibă nicio grijă, pensiile vor fi plătite”, a spus Vosganian.
El a arătat că, potrivit estimărilor Guvernului, contribuțiile sociale plătite de către salariați vor fi suficiente și în acest an pentru plata pensiilor.
„Nu vom reduce banii de la alte alocări. Prin reducerea deficitului și creșterea pensiilor lăsăm neschimbate alocările pentru domeniile prioritare, ca educația, sănătatea, agricultura și investițiile în infrastructură. Chiar și prin rectificare, nu vom schimba modificările făcute de Parlament”, a declarat Vosganian.
Ministrul Economiei și Finanțelor a declarat, săptămâna trecută, că Executivul ar putea aproba, până în luna martie, o rectificare de buget prin reducerea cheltuielilor, pentru a demonstra că deficitul poate fi ținut sub control și a contrabalansa o eventuală influență negativă externă asupra creșterii economice.