Vosganian a cerut miniștrilor, în Guvern, să nu mai facă presiuni pe buget pentru majorări salariale



Ministrul Finanțelor, Varujan Vosganian, a cerut miniștrilor să nu mai exercite presiune asupra bugetului prin solicitări de majorări salariale pentru funcționarii care gestionează fondurile alocate de UE, premierul Tăriceanu explicând că performanța necesită totuși o remunerație corespunzătoare.
Discuția a avut loc în ședința de miercuri a Guvernului, în care Vosganian a cerut miniștrilor să facă unele economii și să identifice resurse financiare în interiorul propriului buget pentru a majora veniturile persoanelor care administrează fondurile alocate României de către Uniunea Europeană, dar în funcție de performanțele acestora, au relatat, joi, pentru MEDIAFAX surse ministeriale.
„Vosganian a zis că este garantul echilibrului bugetar și trebuie să respecte cerințele UE privind deficitul, iar o nouă rectificare a bugetului va fi operată abia în a doua jumătate a anului, fără ca în prezent să se știe exact care sunt fondurile disponibile. El a arătat că ministerele trebuie să facă unele economii și să găsească resurse în interior pentru a majora veniturile celor care lucrează cu fondurile europene, iar aceasta ar trebui să se întîmple în funcție de performanță”, au arătat sursele citate.
Premierul Tăriceanu a arătat că nu se poate face performanță dacă nu vor fi salarii motivante care să atragă persoane cu o bună pregătire în corpul funcționarilor publici care lucrează cu fonduri UE, ministrul spunând că majorarea veniturilor ar trebui operată numai pentru persoanele care au dovedit performanță în activitate, reușind să atragă un nivel ridicat de finanțare comunitară, și doar pentru anumite activități specifice, nu pe categorii de salariați.
„S-a mai menționat în discuție și faptul că dacă salariile vor fi majorate la toți funcționarii, «în bloc», și nu doar pentru cei care au făcut performanță în ceea ce privește absorția fondurilor europene și implementarea proiectelor, va fi înregistrat un derapaj salarial de genul celui sesizat în sectorul justiției”, au mai afirmat sursele.
Ministrul Muncii, Paul Păcuraru, a arătat că a efectuat o analiză a veniturilor pe tipuri de activități, iar șeful Guvernului i-a cerut să prezinte aceste date într-o viitoare ședință de Guvern.
Ministerul Economiei și Finanțelor a pregătit un proiect de ordonanță de urgență care anulează majorarea salariilor cu 75% pentru angajații ministerelor Economiei și Agriculturii care gestionează contribuția financiară comunitară, propusă de trei deputați PNL, aprobată de Parlament și promulgată de președintele Băsescu, pe motiv că nu există fondurile necesare.
Majorarea salariilor cu 75% presupune cheltuieli suplimentare pe anul 2008 de peste 11,4 milioane de lei, pentru care nu este asigurată sursa de finanțare.
Deputații liberali Adrian Semcu, Ionel Palăr și Ioan Hoban au inițiat la începutul anului trecut o propunere legislativă prin care au cerut majorarea salariilor pentru angajații Ministerului Agriculturii și cei ai Ministerului Finanțelor Publice (actualul Minister al Economiei și Finanțelor – n.r.) din direcțiile de programare bugetară, de sinteză a politiciilor bugetare, contabilă și de trezorerie, motivând că responsabilitățile acestora la administrarea fondurilor comunitare nerambursabile sunt „complexe”.
Proiectul de lege a fost respins de Senat, în urmă cu un an, însă forul legislativ decizional a fost Camera Deputaților, care a acordat aviz favorabil inițiativei legislative.
Conform acestei legi, creșterea salariilor cu 75% se va aplica și în cazul personalului de la nivel județean și local cu atribuții în gestionarea asistenței financiare comunitare din cadrul Ministerului Agriculturii.
Ministerul Economiei și Finanțelor susține că aplicarea acestei prevederi ar avea un caracter discriminator față de personalul angajat în alte structuri organizatorice ale Ministerului Economiei și Finanțelor, dar și față de personalul altor ministere care nu beneficiază de salarii majorate cu 75% și arată că în acest an se impune adoptarea unei politici de restrângere a cheltuielilor bugetare și de abordare mai prudentă a deficitului bugetar, având în vedere atât presiunile și riscurile asupra bugetului pe anul 2008, cât și diversitatea acțiunilor cărora trebuie să li se asigure finanțare bugetară.
Executivul a aprobat, la începutul lunii martie, prima rectificare a bugetului de stat pentru 2008, prin care au fost operate reduceri de bugete la aproape toate ministerele, iar deficitul consolidat programat pentru acest an a scăzut cu 0,4 puncte procentuale, de la 2,7% la 2,3% din PIB.
Vosganian a anunțat în luna aprilie că Guvernul ar putea opera o nouă rectificare bugetară în luna iunie, în sensul suplimentării fondurilor anumitor ministere, în principal la Ministerul Transporturilor și Ministerul Apărării, ca urmare a rezultatelor peste așteptări din primele trei luni ale anului.
Potrivit datelor publicate de minister, principalele venituri la bugetul general consolidat au însumat, în primele trei luni ale anului, 37 de miliarde de lei (aproximativ 10 miliarde de euro), în creștere cu 51,1% față de încasările realizate în perioada similară din 2007.
După primele trei luni, bugetul general consolidat a înregistrat un ușor excedent, de 79,2 milioane lei (21,46 milioane euro), reprezentând 0,02% din Produsul Intern Brut (PIB).
În primele patru luni, bugetul general consolidat a înregistrat un excedent de 0,2% din PIB, în creștere față de surplusul consemnat la finele primului trimestru.
Guvernul a aprobat, miercuri, un proiect de lege prin care cere acordul Parlamentului să fie abilitat să emită, în perioada vacanței parlamentare, între 1 iulie și 1 septembrie 2008, ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, inclusiv pentru o nouă rectificare a bugetului de stat și bugetului asigurărilor sociale de stat din 2008.