Ministrul Economiei și Finanțelor, Varujan Vosganian, i-a avertizat pe miniștri, în ședința de marți a Guvernului, că există riscul ca ținta de deficit bugetar de 2,3% din PIB să fie depășită și a cerut oprirea încheierii de noi contracte de achiziție publică și limitarea fondurilor de premiere. „Ministrul Finanțelor a avertizat că există riscul depășirii deficitului bugetar și a cerut să fie luate o serie de măsuri pentru a preveni această situație, precum temperarea angajărilor de personal, limitarea sau chiar renunțarea la fonduri de premiere și oprirea încheierii de noi contracte de achiziție publică”, au declarat agenției MEDIAFAX surse ministeriale.
Încasările la bugetul de stat s-au ridicat la numai 64,2% din estimarea anuală, realizarea veniturilor la nivelul programat indicând un grad ridicat de incertitudine, iar cheltuielile sunt cu o treime mai mari comparativ cu 2007, astfel că deficitul bugetar poate depăși în acest an ținta de 2,3%, au declarat, marți, agenției MEDIAFAX surse ministeriale, care citează o notă semnată de ministrul Economiei și Finanțelor, Varujan Vosganian.
Cheltuielile bugetului de stat, deși menținute sub control prin stabilirea unor limite lunare, s-au situat la 71,6% din programul anual, mult superior gradului de realizare înregistrat în anii anteriori, fiind cu 31,9% mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut.
„Aceste date relevă menținerea unei situații dificile în realizarea principalilor parametri aprobați ai bugetului de stat, deficitul bugetului de stat înregistrând, de asemenea, un ritm de creștere ridicat, în condițiile în care la 1 septembrie acesta era de 8,3 miliarde lei, reprezentând 73,4% din cel anual, respectiv 1,7% din PIB. Nerealizarea veniturilor programate, însoțită de creșterea accentuată a plăților pentru perioada rămasă până la sfârșitul anului, poate avea drept consecință depășirea țintei deficitului bugetar de 2,3% din PIB asumată la ultima rectificare”, se arată în notă.
A treia și ultima rectificare bugetară din acest an, efectuată în luna septembrie, a menținut deficitul bugetar la ținta de 2,3% în condițiile revizuirii în creștere a PIB, de la 475 miliarde lei la 495 miliarde lei.
Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a declarat atunci că riscul unui derapaj bugetar există și că nu exclude ca deficitul să ajungă spre nivelul de 3% PIB, având în vedere că acest an este unul electoral.
Vosganian a afirmat, marți, că firmele au probleme de lichiditate și întârzie plata impozitelor și taxelor la bugetul de stat, din cauză că băncile și-au redus liniile de finanțare, situație care a adus bugetului pierderi de 1,5 miliarde lei.
„Avem dificultăți la colectare, începând de la jumătatea lunii octombrie, pentru că băncile și-au redus liniile de finanțare, ceea ce ne-a costat pierderi de 1,5 miliarde lei. Companiile au probleme de lichiditate și se reduce gradul de conformitate voluntară”, a spus ministrul Economiei și Finanțelor.
El a declarat, la sfârșitul săptămânii trecute, că deficitul bugetului general consolidat după primele zece luni a urcat la 1,5% din PIB, iar la finele lui noiembrie se estimează că va rămâne sub 2% din PIB.
Comisia Europeană a anunțat, luni, că anticipează un nivel al deficitul bugetar de 3,5% din PIB în 2008, depășind nivelul maxim impus prin Tratatul de la Maastricht, din cauza majorării cheltuielilor publice, în special prin creșterea salariilor, subvențiilor și transferurilor sociale, și un avans la 4% din PIB în 2009.