Nemulțumire

Vornicu: Actuala putere condamnă la frig populația



Liberalii suceveni consideră că prin eliminarea subvențiilor la căldură, actuala putere din România i-a condamnat pe români la frig. Consilierul local liberal, Corneliu Vornicu, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că Uniunea Social Liberală a depus la Senat o moțiune simplă pe tema eliminării acestor subvenții.
„Prin această moțiune, USL sancționează comportamentul iresponsabil și cinic al puterii care vrea să condamne la frig populația care nu a votat cu democrat-liberalii. Actualul Guvern vrea să transfere responsabilitatea pentru frigul pe care românii vor trebui să-l suporte în propriile apartamente către primării, dând libertatea acestora să plătească subvenția la căldură din fonduri proprii”, a precizat Vornicu. El a adăugat că eliminarea subvențiilor la încălzire va afecta peste un milion de familii la nivel național.
Liberalul sucevean a arătat că în realitate, actuala guvernare va aloca fonduri doar orașelor conduse de primarii PD-L, astfel încât aceștia să dispună de bani pentru căldură pentru sezonul rece. „Populația localităților conduse de primarii opoziției va fi cea mai afectată de această măsură discriminatorie.
Atât timp, cât banii de la buget sunt strânși la centru și apoi redistribuiți în teritoriu, după diverse criterii, dar și cu limite minime de bugetare, este normal ca și în cazul subvențiilor la căldură plafonul minim să existe la nivel de țară, nu să fie lăsat să fie aplicat după bunul plac al primăriilor”, a declarat Corneliu Vornicu.
El a adăugat că PNL Suceava consideră că acest gen de acțiuni în an pre-electoral sunt luate doar pentru a manipula populația și arată modul în care Guvernul îi discriminează pe români. „Atât Guvernul, cât și Parlamentul trebuie să înțeleagă că ei nu-i reprezintă doar pe cei care i-au ales, ci reprezintă întreaga Românie, inclusiv pe cei ce au alte viziuni politice”, a mai precizat liberalul sucevean.