Deși cam devreme anul ăsta, n-avea cum să lipsească aia cu „până la Paști sunt pe locul 1”! S-a mai dat omul pe brazdă, și-a luat marjă mai mare anul ăsta. Lipsa de imaginație rămâne. Ca și capacitatea de a învăța din greșeli. A înțelege că istoria se repetă întotdeauna pentru turmă presupune să fii la alt nivel, ceea ce nu e cazul. Cioban nu e chiar totuna cu păstor. Un altul care pedalează viguros pe urmele celui în cauză, deși pedalatul i-ar fi mai util la propriu, este Marian Iancu. Omul a reușit să-și construiască și el un fel de tribună telefonică. Dacă ar fi să aleg un singur adjectiv pentru a-i rezuma discursurile, acela ar fi „mustrător”! Desigur, lui i se pare că inteligența fățișă îl recomandă pentru a da lecții tuturor, iar dialogurile cu Meme Stoica și Pițurcă stau mărturie. De fapt, banii sunt cei care le asigură acestor oameni accesul atât de facil la urechile noastre. E tot mai greu de rezistat la a extinde asupra lui Poli Timișoara antipatia pe care o induce Iancu. Deși în ultimul timp echipa bănățeană a înșirat cele mai bune sezoane din istorie, publicul nu mai umple arena ca odinioară. Nimic nu-i întâmplător…
Ca să trecem și la fotbalul din spatele vorbelor, că așa a ajuns, se pare că trioul din frunte a pus de o evadare compactă (asta dacă și Vasluiul va bate azi acasă), cu șase puncte din șase posibile în primele două etape. Iar când două dispute sunt tranșate direct cu urmăritoarele, impactul este cu atât mai puternic. Că Rapidul este nevricoasă nu mai poate fi o surpriză, în schimb CFR-ul ilustrează perfect faptul că austeritatea se plătește… scump! Minteuan este un tânăr care poate acumula și din eșecuri, ceea ce ar putea fi în regulă dacă s-a luat decizia de a se investi în el. Oricum, din meciul CFR-ului cu Poli nu se pot trage concluzii clare, arbitrajul fiind realmente odios, în raport cu jocul, nu cu vreuna dintre echipe. Atâta incompetență în judecarea fazelor rar mi-a fost dat să văd, de fapt niciodată într-o singură partidă. Parcă era o farsă cu camera ascunsă, pe care le-o făcea acest Avram jr. jucătorilor, fluierând cu obstinație numai pe dos! Vă puteți imagina că acesta a fost declarat în toamnă, de ta-su, cel mai bun arbitru din România?!