Antrenorul dinamovist Mircea Rednic (foto) a declarat, miercuri, pe Aeroportul Aurel Vlaicu, la plecarea în Belgia, în vederea meciului cu FC Bruges, din cadrul grupei B a Cupei UEFA, că nu vrea să facă alte calcule în afara adunării celor trei puncte pe care speră să le câștige joi seară. „Nici nu mă gândesc să spun că mai avem trei meciuri. Nu avem ce calcula, sunt trei puncte puse în joc și mergem să le câștigăm”, a explicat Rednic modul în car eva aborda partida de la Bruges. Tehnicianul formației din Șoseaua Ștefan cel Mare a calculat șansele formației sale în cazul în care va câștiga meciul de joi: Dacă vom câștiga, calificarea este ca și rezolvată. Nu uitați însă că sunt șapte jucători care lipsesc, patru accidentați, doi suspendați, plus un jucător care nu s-a mai antrenat de zece zile. Nu am emoții, pentru că eu am încredere în băieții mei, îi cunoaștem foarte bine pe adversari și cunosc și atmosfera care se creează la Bruges”. Antrenorul „câinilor” își aduce aminte de perioada în care a jucat în campionatul Belgiei și de faptul că nu a reușit niciodată să câștige pe terenul adversarei de joi. „Când jucam la Standard, nu am câștigat niciodată acolo, pe terenul lor. Acasă îi băteam mereu, acolo însă am obținut o singură dată un egal”, și-a amintit Rednic. Referitor la criticile apărute în ultima perioadă la adresa jocului formației sale, Rednic a spus: „Am avut două rezultate mai slabe, dar asta e, nici jucătorii nu sunt roboți. Din 26 de meciuri pe care le-am disputat până acum, am pierdut unul singur”. Lotul echipei Dinamo a plecat, miercuri, de pe Aeroportul Aurel Vlaicu, cu o cursă charter, în Belgia, Partida cu FC Bruges este programată, joi, de la ora 21.30, în grupa B a Cupei UEFA.




