RAPID

Vor trei puncte din deplasarea cu Hapoel Tel Aviv



Vor trei puncte din deplasarea cu Hapoel Tel Aviv
Vor trei puncte din deplasarea cu Hapoel Tel Aviv

Tehnicianul Răzvan Lucescu a declarat, marți, că pentru Rapid ar fi ideal să câștige cele trei puncte în meciul cu Hapoel Tel Aviv, din etapa a II-a a grupei G a Cupei UEFA, însă mai important este ca gruparea giuleșteană să nu piardă acest meci. „Întâlnim un adversar ambițios și va fi dificil cu atât mai mult cu cât fotbalul israelian este într-o evidentă creștere, o confirmă rezultatele naționalei lor, ale echipei Maccabi Haifa, dar și jocul celor de la Beitar cu Dinamo, când au pus mari probleme. Nu este totuși un joc decisiv”, a spus Lucescu. Întrebat de ce a schimbat fularul, considerat „talismanul norocos” în cupele europene, Lucescu a răspuns: „Nu este vorba de lucruri sfințite sau să poarte noroc, pur și simplu este frig și mai sunt și răcit”. Atacantul Viorel Moldovan a declarat că Rapid are nevoie de cele trei puncte din meciul cu Hapoel. „Mergem să câștigăm în Israel, pentru că avem nevoie de cele trei puncte. Dacă vom câștiga acest meci, precum și pe cel cu Mlada de acasă vom face șapte puncte, suficiente pentru a ajunge în primăvara europeană. Nu știu de starea de tensiune din zonă, noi mergem acolo să jucăm fotbal”, a spus Moldovan.
– Copos: „Suntem obligați să câștigăm”
Principalul acționar al FC Rapid, George Copos, a afirmat că jucătorii rapidiști sunt pregătiți să câștige. „Va fi un meci greu, ei își doresc să câștige pentru a rămâne în cărți pentru primăvara europeană. Noi suntem obligați să câștigăm dacă ne dorim să avem același parcurs ca anul trecut și cred că băieții sunt deciși să câștige, dar și Israelul are un fotbal bun și competitiv”, a spus Copos. Întrebat dacă România poate acumula nouă puncte în clasamentul coeficienților în această săptămână, Copos a răspuns: „Dinamo are toate lucrurile aranjate, dar pentru Steaua va fi foarte greu. Din păcate Steaua nu are șanse, însă Dinamo poate să câștige pentru că Beșiktaș nu mai este ce-a fost”. Echipa Rapid a plecat, marți, în Israel, pentru meciul cu Hapoel Tel Aviv. Din lot a făcut parte și fundașul Marius Constantin, chiar dacă acesta nu poate evolua fiind accidentat, însă nu a făcut deplasarea Lucian Burdujan, accidentat luni seară la antrenament, acesta urmând să revină pe teren după trei săptămâni. Meciul Hapoel Tel Aviv – Rapid București va avea loc, joi, de la ora 18.30, în etapa a II-a a grupei G a Cupei UEFA.



Recomandări