FOTBAL CLUB CETATEA

Vor 3 puncte la Brăila



Vor 3 puncte la Brăila
Vor 3 puncte la Brăila

După debutul în forță de sezon, 6-0 pe teren propriu cu Leonard Pașcani, sucevenii merg la Brăila cu intenția declarată de a câștiga toate cele 3 puncte puse în joc. Chiar dacă gruparea gazdă este o echipă de tradiție în fotbalul românesc și o contracandidată în lupta pentru promovare, Cetatea pare o formație mult mai închegată la momentul actual. Lotul brăilenilor este alcătuit în mare parte din fotbaliști talentați, dar foarte tineri, care anul trecut au participat la turneul final al campionatului național de juniori. „Vrem să confirmăm startul bun de campionat și să adunăm din timp puncte vitale în lupta pentru promovare. Meciul de la Brăila constituie și o revanșă pentru noi, pentru că nu am uitat că sezonul trecut ne-am compromis total șansele de salvare tocmai după rezultatul de egalitate înregistrat la malul Dunării”, a declarat antrenorul principal al FC Cetatea, Marian Pană. Pentru jocul care va începe mâine la ora 18.00, sucevenii nu vor putea conta din nou pe serviciile atacantului Ștefan Iordache (foto), care este în continuare accidentat.



Recomandări

Campionii de la rugby, felicitați în cadrul unei gale care, se speră, va fi punctul de plecare spre Liga Națională

Campionii de la rugby, felicitați în cadrul unei gale care, se speră, va fi punctul de plecare spre Liga Națională
Campionii de la rugby, felicitați în cadrul unei gale care, se speră, va fi punctul de plecare spre Liga Națională