Volvo, vândut de Ford chinezilor de la Geely



Volvo S60
Volvo S60

Volvo, cel mai mare producător auto din Suedia, va fi guvernat din 2010 de chinezi. Ieri, Ford, proprietarul diviziei de automobile Volvo, a anunțat că s-au stabilit datele preliminare ale acordului de tranzacționare a mărcii suedeze către compania Geely. Înțelegerea va fi finalizată la începutul anului viitor. Prețul de achiziție nu a fost făcut public. Oficialii Ford au recunoscut că până la predarea drepturilor comerciale încă mai sunt de pus la punct câteva detalii importante legate de documentație, finanțare și aprobări guvernamentale. Odată cu tranzacționarea brandului scandinav, divizia europeană PAG (Premier Automotive Group), din care mai făceau parte Aston Martin, Jaguar, Land Rover și Volvo, își încetează existența. Cu o experiență de peste 70 de ani în domeniu, producătorul suedez s-a remarcat prin tehnologiile inovatoare pe parte de siguranță. În 1999 a fost cumpărat de Ford pentru suma de 6,4 miliarde de euro. După aproape zece ani, în decembrie 2008, compania americană anunța oficial că intenționează să vândă Volvo.
Cine este Geely?
Ca marea majoritate a producătorilor din China, Geely este un nume care nu spune prea multe. În ciuda eforturilor depuse în ultimii trei ani, Geely nu a reușit să pătrundă pe competitiva piață europeană, ca urmare a episodului din 2008 când toate modelele sale au eșuat lamentabil (au obținut zero puncte) în sesiunea testelor de siguranță organizate de EuroNCAP, acesta fiind și principalul factor care a împiedicat asaltul chinezilor. Pe de altă parte, Geely a fost prima marcă auto din China prezentă în circuitul saloanelor auto internaționale (Frankfurt 2005 și Detroit 2006). Anul trecut a produs 200.000 de automobile și peste 100.000 de transmisii, care i-au adus un profit de 821,5 milioane de euro. Fondată în 1986, Geely și-a început activitatea prin a fabrica frigidere. Au acumulat experiențe importante și în domeniul materialelor decorative și al pieselor pentru motociclete. Abia în 1998 a trecut la producția de automobile, iar cinci ani mai târziu au exportat primele produse. Prezența Geely în restul lumii se limitează la alte trei piețe: România, Pakistan și Bangladesh. De anul viitor se vor lansa în Spania, Portugalia și o parte din țările Americii de Sud. Numărul angajaților companiei chineze este în prezent de aproape 10.000. Volvo are acum 20.000 de angajați și produce anual 375.000 de automobile.