Volvo produce astăzi automobile pe același principiu ca și acum 82 de ani în urmă: siguranță și confort. Majoritatea dispun de cinci locuri, însă o parte din ele parte au patru locuri.
Pentru prima dată un vehicul al scandinavilor poate fi comandat în versiunea cu șapte locuri iar acesta este XC90. Modelul care primește trei rânduri de scaune la interior este versiunea 2010 a celui mai popular SUV scandinav care beneficiază și de câtevă retușări discrete.
Acesta oferă cinci linii de echipare, ce se remarcă prin dotări standard bogate atât pe linie de confort cât și siguranță, o parte dintre acestea fiind disponibile până nu demult doar ca opționale.
Totodată la nivel vizual SUV-ul a primit câteva îmbunătățiri dar și componente menite să îi sporească prezența „scenică”. Astfel, pasajele evazate ale roților sunt conturate într-o nuanță mai închisă decât restul caroseriei, pavilionul susține bare de amarare cu un finisaj ce imită aluminiul iar câteva ornamente cromate îmbracă secțiunea frontală.
Interiorul rămâne în mare parte același cu excepția unor noi finisaje care apar pe bord și portiere.
De asemenea, jantele Situla de 18 inch, completează linia sobră a exteriorului.
Noua versiune XC90 este comercializată în Europa la un preț de pornire de 43.810 euro.