Volvo C30 Wagon, o realitate, dar când?



Volvo C30 Wagon, o realitate, dar când?
Volvo C30 Wagon, o realitate, dar când?

Volvo recunoaște tacit că lucrurile se mișcă mai greu decât și-ar fi dorit. Criza care sufocă Ford, concernul ce patronează compania suedeză, afectează implicit și dezvoltarea unor proiecte ce au nevoie de investiții serioase.
Dacă în urmă cu o lună, oficiali din cadrul producătorului se arătau rezervați în privința lansării de noi modele, sfârșitul anului 2007 pare să limpezească apele la Volvo.
Vicepreședintele departamentului de cercetare și dezvoltare, Magnus Jonsson afirma în noiembrie că „este posibil să producem o versiune în cinci uși pentru compactul C30, cu toate că va fi mai puțin atrăgătoare ca design”.
Vestea bună este că mezinul gamei de automobile Volvo va avea în cele din urmă o versiune proaspătă, iar confirmarea o avem din partea unui alt oficial care a declarat recent că gama C30 va crește cu încă un vehicul.
Spre surprinderea tuturor, nu va fi un model cu o caroserie hatchback în cinci uși, ci o variantă wagon, creionată în stil sportback.
Modelul are ca public țintă, în mod special familia, principala sa caracteristică urmând a fi un spațiu interior generos și ingenios folosit pentru ca toți pasagerii să se bucure de același confort.
Este încă neclar cum se va numi viitorul C30 Wagon, dar se vehiculează că denumirile cele mai agreate de producător sunt C50 și V30.
Volvo anunță că versiunea break C30 va fi construită pe aceeași platformă cu actualul Mazda3. Suedezii intenționează să atace sectorul ocupat de Audi A3 Sportback.
Volvo și-a propus asamblarea a 65.000 de unități, din care 15.000 vor fi destinate pieței nord-americane.
C30 Wagon va fi comercializat la un preț de aproximativ 19.000 de euro.