Volvo se declară prieten cu natura. Ca orice alt scandinav veritabil, manifestă o preocupare deosebită pentru problemele legate de protecția mediului. Materializarea unui simplu slogan sau a unei dorințe arată cât de serioase sunt intențiile celor de la Volvo. Divizia din țara natală a pornit recent un proiect ambițios care prevede lansarea unui automobil hibrid plug-in, bazat pe o tehnologie eficientă de reducere a emisiilor și consumului de carburant.
Începând de ieri, Volvo Suedia a demarat lucrul la primul său model echipat cu motor din categoria „verzilor” gândit să funcționeze atât în modul clasic, cât și pe energie electrică. Bazat pe structura versiunii de studiu C30 Volvo Recharge Concept, dezvelit anul trecut la Salonul Auto de la Frankfurt, viitorul model ecologic va reprezenta următoarea generație de mașini hibride dar și un pas important făcut spre anticipatul segment al mașinilor propulsate și alimentate numai pe curent electric. Modelul hibrid plug-in ce preia o mulțime de elemente de la versiunea obișnuită C30 va putea fi încărcat la priză. Acumulatorii ce au nevoie de trei ore pentru a fi la potențial maxim, alimentează cu energie patru motoare electrice individuale plasate în dreptul fiecărei roți. Bateriile asigură o autonomie de numai 100 de kilometri, dar avantajul lor principal este acela de a putea rula împreună cu un motor pe benzină de 1.6 litri la un consum de carburant incredibil. Conform vice-președintelui pe probleme de dezvoltare, Magnus Jonsson, pentru parcurgerea a 150 de km cu acumulatorii complet încărcați este nevoie de 2.8 litri de combustibil, valoare ce corespunde unui consum efectiv de doar 1.9 litri la 100 km.
Noul C30 hibrid plug-in se va remarca și prin nivelul scăzut al gazelor eșapate. Volvo spune emisiile de dioxid de carbon vor fi cu 66% mai mici decât al mașinilor hibride aflate acum în circulație. Cât privește performanțele, acestea nu sunt deloc impresionante: demaraj până de la 0 la 100 km/h în doar 9 secunde și viteză maximă de 160 km/h.
Proiectul pornit de Volvo este sprijinit de guvernul Suediei și implică participarea a trei mari companii din domeniul energetic: Vattenfall, ETC, PML Flightlink.