Grija față de animalele fără stăpân i-a determinat pe opt locuitori ai Germaniei -Birgit, Anja, Martin, Christoph, Susanna, Ralf, Christina și Nina, să renunțe la gândul de a se bucura de concediu în vreo stațiune exotică, cu servicii all-inclusive, pentru a veni la adăpostul de câini din lunca Sucevei, unde, de dimineață până seara târziu, trudesc pentru a le oferi acestora condiții mai bune de viață. Iar asta o fac fără a cere nimic, ba chiar oferind cât pot din veniturile lor, mulțumiți să vadă că pot face ceva pentru cei mai buni prieteni ai omului.
„Am venit aici deoarece pentru noi e dureros să vedem ce se întâmplă cu câinii din România”, spune Ralf Trautmann, patronul unei mici companii de construcții, care, impresionat de situația câinilor din adăpostul Sucevei, a și înființat, împreună cu soția sa, o asociație – Suceava Memory of Tina, al cărei scop este îmbunătățirea condițiilor de trai ale câinilor fără stăpân, în colaborare cu o altă asociație din Germania – BMT, dar și cu ProAnima.
Acesta s-a arătat mulțumit de faptul că autoritățile sucevene s-au arătat deschise cooperării cu organizațiile de protecție a animalelor, spre deosebire de alte părți din țară, motiv pentru care ei vor să și facă tot mai mult pentru a ajuta la rezolvarea problemei câinilor vagabonzi de pe străzi.
„Vrem să facem ca situația de aici să fie mai bună. Vom da bani pentru ca oamenii cu posibilități financiare reduse să își poată steriliza câinii, gratuit. Am venit să dăm un exemplu a ceea ce se poate face pentru stăvilirea înmulțirii câinilor fără stăpân. Acum, în adăpost avem peste 1.300 de câini și pe străzi alți 2.000 – 2.500 de câini”, a precizat Trautmann.
Pe lângă mâncarea pe care au adus-o pentru cei aproape 1.500 de câini din adăpostul de animale înființat de Primăria Suceava și materialele de construcții pe care le-au cumpărat din donațiile membrilor asociației sau ale prietenilor care le împărtășesc grija față de animale, voluntarii germani s-au apucat serios de treabă, pentru a corecta o parte din problemele de la adăpost.
„Primăria Suceava a construit un nou adăpost dar, ca majoritatea primăriilor din țară, nu a avut bani să rezolve toate problemele de aici. Cuștile pentru câini nu sunt prea bune și nici destule, țarcurile nu au acoperiș, așa că acum ne-am apucat să le acoperim noi, să fie protejați de soare și de ploaie”, a adăugat Ralf Trautmann, care, ajutat de alți doi bărbați, se ocupă de realizarea construcțiilor necesare.
În acest timp, cele cinci membre ale grupului lor de voluntari fac de toate, de la curățenie în sediul adăpostului, în cuști, la operațiuni de îngrijire a câinilor din adăpost, mai ales că două dintre ele sunt medici veterinari.
„Am venit din Germania să ajutăm câinii care trăiesc aici, în adăpost, mai ales pe cei care stau aici de ani de zile și au o mulțime de probleme de sănătate, care necesită operații sau tratamente”, a precizat Nina Schõllhorn, unul dintre veterinarii veniți să facă muncă voluntară.
Exemplul lor ar putea fi urmat de mulți alți suceveni care se arată nemulțumiți de prinderea câinilor de pe străzi, pentru a fi duși la adăpost, dar nu fac nimic pentru ca aceștia să aibă condiții mai bune, pentru care să li se mulțumească printr-un mesaj care nu are nevoie de nici o traducere – un lătrat vesel, ochi strălucitori și mișcări voioase din coadă.
Exemplu
Voluntari din Germania, veniți să ofere condiții mai bune de viață câinilor din adăpostul Sucevei
