În Nigeria, unde este stare de urgență din cauza virusului Ebola, populația, în mare parte săracă, este ”fără apărare” întrucât nu există asigurări medicale sau un sistem de sănătate, oamenii fiind sfătuiți să se spele cu apă sărată, spune un voluntar român în misiuni medicale în această țară, informează Mediafax.Arădeanul Gabriel Vițelar, voluntar în misiuni medicale în Nigeria, a călcat pe pământ african, pentru prima dată, în 2008, când își programase o misiune de două luni, alături de membrii unei fundații umanitare americane. Nu a mai părăsit însă această țară, afirmând că tot ce credea despre civilizație și umanitate s-a schimbat. A văzut atâtea tragedii în doar două luni, încât nu ar mai fi putut reveni la viața sa liniștită din Arad.Gabriel Vițelar este inginer electronist, iar în urmă cu șase ani, un prieten nigerian care lucrase în anii 2000 la Timișoara, în domeniul cercetării genetice, i-a cerut ajutorul pentru o misiune umanitară în țara sa de origine.




