Volumul „Sus inima!”, semnat de preotul Alexandru Lungu de la Parohia Așezământul de bătrâni „Sfântul Apostol Andrei” Fălticeni, va fi lansat sâmbătă, 9 august 2025, începând cu ora 16:00, la Restaurantul Regal Gold Fălticeni (ieșirea spre Roman, lângă drumul E 85).
„Sus inima!” este „o colecție de gânduri, amintiri și mărturisiri adunate în duh de rugăciune și dorință de împărtășire”.
Preotul Alexandru Lungu, cunoscut pentru toate faptele bune inițiate, susținute pentru ajutorarea oamenilor bolnavi, aflați în dificultate, spune că această carte „nu este altceva decât o încercare de a spune <mulțumesc> pentru toate inimile întâlnite în drumul meu preoțesc și un <sus inima!> rostit către toți cei care au nevoie de încurajare, lumină și nădejde”.
Tot părintele Lungu a completat că acest volum „este o împărtășire din ceea ce sunt și întâlnesc de câțiva ani încoace. Sunt pasaje din viață, nefardate și uneori la limita intimității profesionale. Tot ce veți citi în această carte am trăit prin prisma întâlnirilor pe care Dumnezeu mi le-a oferit cu multă dărnicie. Oamenii care se regăsesc acolo, mulți din ei m-au schimbat iremediabil. Nicio întâlnire nu te lasă neschimbat. Fiecare experiență te zidește într-un fel sau altul”.
Cartea se poate comanda de pe site-ul Editurii Crimca. Primele cărți comandate vor veni cu semnătura autorului.
- „E un dar din mine, o bucățică din ființa mea”
Cuvântul este uneori medicament, dar nu de puține ori poate să se transforme în armă, spune părintele Alexandru Lungu. El s-a străduit să rămână de partea luminii, iar cei care îl cunosc pot spune că a reușit. „Împărtășesc cu mult entuziasm și recunoștință acest moment nesperat și emoționant. Sunt părți din mine pe care le dăruiesc spre zidire, spre neuitare, dar mai ales din iubire pentru oameni. Fiindcă iubirea e singura care ne însoțește dincolo și doar Ea are puterea să ne vindece de fiecare dată. Celor care o vor achiziționa, să fie folositoare. Dacă va schimba vreo inimă împietrită în una de carne, spre iertarea multelor și deselor mele păcate să fie. E un dar din mine, o bucățică din ființa mea. Rămâne un dar pentru voi toți alături de care am luptat să salvăm vieți și să aducem speranță unde de multe ori nu mai rămăsese decât deziluzie. Indiferent cât din firul vieții mele a rămas, cel puțin o mică făclie va continua să ardă prin această carte. Sus inima!”, a transmis preotul Alexandru Lungu.
Să ne dăm întâlnire sâmbătă, 9 august 2025, începând cu ora 16:00, la Restaurantul Regal Gold Fălticeni, cu bucurie, cu inimile deschise și să fim alături de părintele Alexandru Lungu, la lansarea primului său volum, „Sus inima!”.