VOLOVĂȚ (I). În 13 decembrie 1421, Alexandru cel Bun și fiul său, Ilie, dăruiau fostei soții a lui Alexandru, Rimgaila, „târgul Siret și Volhovețul cu satele și cătunele, cu mori și heleștee, vămi, datorii, produse și cu toate veniturile”.
În 1 octombrie 1455, când Petru Aron depunea, la Hotin, jurământul de fidelitate față de Regele Poloniei, el promitea să dea zestre principesei Maria, văduva lui Ilie Vodă, „târgul Sirete cu suburbia și satele ce se țin de ea, și satul Olchowiecz cu satele care-i aparțin din vechime, cu toate veniturile din tot locul”. În 29 iunie 1456, când depunea jurământul de fidelitate regelui polon Cazimir, Petru Aron promitea să de Olchowiecz cu toate satele și cătunele care-i aparțin, în chip de zestre, principesei Maria, văduva lui Ilie Vodă.
În 15 martie 1490, printre bisericile întărite de Ștefan cel Mare Episcopiei de Rădăuți, se afla și „a 36-a biserică, cu popă, la Vâlhovăț; a 37 biserică, cu popă, la Vâlhovăț”, deci inclusiv cea din lemn, ridicată de Dragoș Vodă, și mutată de Ștefan cel Mare, ulterior, la Putna.
În 20 iunie 1589, Petru Movilă Vodă dăruia credinciosului Nicula stolnic Holovățul, „ascultător de ocolul Bădeuțului”, meritele lui Nicula ținând și de un dar în bani, 60.000 aspri, pe care l-a dat lui Vodă „când ne-au trebuit pentru trebile țării și când am plătit datoria lui Iancul Vodă”.
Nicula avea să schimbe Volovățul cu Stănilești (Hotin), ca să fie și pe placul lui Gheorghe Movilă, care avea să dăruiască satul sfintei „nou zidită mănăstire Sucevița”.
Hotarnica satului Volovăț, din 17 septembrie 1744, din pricina jelaniei egumenului că răzeșii îi împresoară satul, i-a avut ca martori pe câțiva „oameni buni și bătrâni, toți din Volovăț”, precum Toader Lupașco, Miron Viclovici, Toader Robul, Toader Vlonga, Dumitru Clicinco și Gligorie Prelipcean.
Recensământul lui Rumeanțev[1], din 1772-1773, înregistrează la Volovăț, sat cu salvogvardia preînălțatului Graf, fără alte precizări, „141 – toată suma caselor”, însemnând 77 scutelnici ai mănăstirii Sucevița, 14 femei sărace, 4 popi, 4 țigani și 42 cu salvogvardie.
În 1774, Volovățul avea 171 familii, iar în 1775, Volovățul cu Prundul Volovățului, cum încă i se spunea Marginii, aveau 1 popă și 105 familii de țărani, numărul familiilor ajungând la 133, în 1784.
Biserica din Volovăț, ctitorită de Ștefan cel Mare, în 1502, în locul bisericii de lemn a lui Dragoș Vodă, mutată la Putna, unde există și astăzi, a fost dotată cu un iconostas nou, în 1885, de Ioan Antonovici și Panteleimon Cojocariu. În 1843, biserica avea 1.336 enoriași, preoți fiind Georgie Constantinovici de Grecul și Gavril Halip. N 1876, cei 2.111 enoriași erau păstoriți de parohul Constantin Tarangul. În 1907, paroh era același Constantin Tarangul, născut în 1823, preot din 1848, paroh din 1850, preot cooperator fiind Constantin Ureche, născut în 1879, preot din 1905, iar cantor, din 1894, George Torous, născut în 1865.
Din 1860, la Volovăț funcționa o școală cu 6 clase[2].
Primul cabinet românesc de lectură din Bucovina, „Dragoș”, s-a înființat la Volovăț, în 1877.
În 1890, Volovățul avea 2.500 locuitori, primar fiind Petru Vicol. Învățători erau Dionisie Tofănel și Eufrosina Tofănel, Constantin Tarangul și Avraam Ignătescu erau parohi, iar cantor bisericesc era George Torous.
În 1890, Teodor Diaconescu din Volovăț a fost acuzat de crimă, iar consătenii lui, Vasile Robu, Petrea Robu și Antioch Hîș de „stâlcire grea”. Apărătorul Ștefan Isopescul a obținut achitarea celor patru, Diaconescu fiind condamnat la doar un an de „criminal greu”, iar cei trei complici la câte o jumătate de an[3].
[1]ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 352
[2]SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 47, 1876 p. 23, 1907 p. 129
[3]REVISTA POLITICĂ, Anul V, nr. 4, 15 februarie 1890, p. 13