Volkswagen a fost în elementul său la Salonul Auto de la Frankfurt. Una din surprizele oferite de producătorul numărul 1 european a fost conceptul E-Up! versiunea electrică a citadinei Up!, tot un concept lansat la Frankfurt dar în 2007.
Prin intermediul acestuia se anticipează debutul unui model care va așeza Volkswagen în clubul select al constructorilor care dețin automobile cu zero emisii poluante. E-Up! prezintă toate avantajele unui vehicul urban: dimensiuni ultra-compacte măsoară 3.19 metri lungime, 1.64 metri lățime și 1.47 metri înălțime, agilitate în traficul urban cât despre consum acesta se va măsură în kWh. Micul model poate găzdui patru pasageri și este propulsat de un motor electric ce dezvoltă 54 de cai putere, însă pentru un interval relativ scurt puterea maximă poate ajunge la 81 de cai putere. Cuplul maxim de 210 Nm, la fel de ridicat ca al unui turbodiesel 1.6 TDI își va face simțită prezența doar pe roțile punții față.
Interesant este că prototipul E-Up! folosește o transmisie cu variație continuă care va asigura o putere livrată liniar. Cu o greutate cu puțin peste o tonă (1.085 kg) conceptul E-Up! nu este nicidecum leneș în demaraje, dacă ținem cont că sunt nevoie de 11,3 secunde pentru a ajunge la 0 la 100 km/h. Bateriile care alimentează motorul sunt amplasate în planșeul mașinii și cântăresc cu 100 de kilograme mai mult decât motorul și transmisia la un loc (140 kg). Acestea pot fi încărcate la 80% din capacitate în doar o oră, autonomia maxim în mediu urban fiind de 130 km. Portbagajul are o capacitate minimă de 85 de litri dar poate ajunge până la o valoare excelentă de 520 de litri, prin rabatarea spătarelor. Conceptul afișează noile linii de design prezente și în limbajul estetic al noilor modele Volkswagen. Estimările oficialilor companiei arată că lansare versiunii de serie E-Up! va fi posibilă abia în 2013.