Dotări de lux

Volkswagen Touareg pentru prefecți și șefi de IJSU

Ministerul Administrației și Internelor a achiziționat peste o sută de Volkswagen Touareg pentru prefecții și șefii de inspectoratelor județene pentru situații de urgență, autoturismele de lux fiind o necesitate pentru ”gestionarea situațiilor de urgență”.
Potrivit Ministerului Administrației și Internelor (MAI), în conformitate cu prevederile HG 302 din 2 martie 2006, instituția a fost autorizată să încheie contracte de achiziții publice pentru ”gestionarea cu maximă eficiență a situațiilor de urgență și diminuării la maxim a riscurilor și efectelor acestora”.
”Acest fapt presupune asigurarea unei mobilități sigure și operative, prin dotarea cu mijloace tehnice moderne care să asigure îndeplinirea operativă a misiunilor specifice și să implice costuri de mentenanță reduse în condițiile utilizării lor intensive”, arată MAI.
MAI precizează că printre soluțiile preconizate în vederea îndeplinirii obiectivelor propuse se numără achiziționarea de autovehicule cu capacitate de trecere corespunzătoare unor condiții de teren greu accesibil și dotate cu echipamente specifice (comunicații, avertizare acustică-optică, elemente de protecție tip grilaj etc.).
În acest context, Ministerul Administrației și Internelor, prin Baza Centrală pentru Asigurarea Tehnică a Misiunilor, a făcut demersurile legale necesare pentru achiziționarea unor autovehicule de teren, destinate instituțiilor prefecturale din România și inspectoratelor județene pentru situații de urgență.
Conform prevederilor legale, a fost organizată o licitație deschisă, fiind depuse trei oferte iar în urma analizării acestora, comisia de specialitate desemnând câștigătoare firma Porsche România SRL. Astfel, s-a atribuit contractul de furnizare pentru 103 autovehicule marca Volkswagen Touareg – 2.5 R5 TDi (cutie manuală), valoarea totală a contractului încheiat fiind de 16.522.436 de lei (4,5 milioane de euro).
Mașinile sunt plătite integral la livrare, susțin surse din administrație.
Primele de mașini au ajuns, marți, în curțile a 25 de prefecturi. Șoferi s-au arătat încântați de noile achițizii de lux, care ”arată și dau bine”, însă și-au exprimat și îndoiala ca o astfel de mașină, pentru care trebuie ”să scoți din buzunar” cel puțin 45 de mii de euro, să fie folosită pentru ”vreo intervenție, într-o zonă plină de noroi și gropi”.
Consumul unui astfel de autoturism este de aproximativ zece litri la suta de kilometri.
Mașinile au doar asigurare RCA (adică despăgubește terții, nu și proprietarul în caz de accident), precizează sursele citate.

Recomandări

Matei, băiatul decedat în accidentul de la Vatra Dornei, condus pe ultimul drum de tatăl preot. Mama și trei dintre copii sunt în continuare în spital

Matei, băiatul decedat în accidentul de la Vatra Dornei, condus pe ultimul drum de tatăl preot. Mama și cei cinci copii sunt în continuare în spital

IPS Calinic i-a transmis primarului Bogdan Loghin că „Biserica nu răspunde la presiuni, fie ele și voalate, și nu se lasă implicată într-un registru al avertismentelor, rămânând statornică în adevăr”

Spitalul Clinic din Suceava angajează avocat în două procese intentate de fosta directoare de la Resurse Umane, Dana Mamciuc

Misiuni de salvare de peste 2,5 milioane de km, echivalentul ocolului Pământului de 62 de ori, ale ambulanțelor din județul Suceava

Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, solicită demisia prefectului Traian Andronachi, pe care îl acuză că s-a implicat ilegal în activitatea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Pacienții spitalului din Suceava nu vor mai fi plimbați între clădiri pentru o radiografie. Consiliul Județean a achiziționat un aparat de radiologie mobil