Volkswagen Tiguan R-Line este comercializat și în România



Volkswagen Tiguan R-Line
Volkswagen Tiguan R-Line

Volkswagen își îmbie clienții amatori de modele SUV-compacte cu o nouă ofertă pentru Tiguan. Este vorba de pachetul R-Line este disponibil și în România în două variante – Exterieur și Plus.
Versiunea R-Line „Exterieur” se remarcă printr-o serie de modificări specifice ale caroseriei. Din această categorie fac parte barele de protecție cu un nou design în secțiunea inferioară, vopsite în culoarea caroseriei, un difuzor integrat în bara de protecție spate (de culoare neagră) și grila de protecție a radiatorului cu lamele duble în nuanța „Chrom matt”. La nivelul siluetei de ansamblu, măștile de culoare neagră pentru pasajele de roată și pragurile laterale vopsite în culoarea caroseriei asigură un design mai impunător. Emblema aplicată pe aripi indică existența pachetului sportiv de echipare R-Line. În mod suplimentar, această versiune dispune de așa-numitul tren de rulare dinamic cu o reglare sport a suspensiilor.
Clienții care optează pentru Tiguan pot alege pachetul R-Line „Plus” pentru individualizarea interiorului în mod suplimentar sau separat. Cine optează numai pentru acest pachet, beneficiază de jantele din aliaj ușor „Omanynt” și de trenul de rulare dinamic, care fac parte din pachetele de echipare R-Line. Grație scaunelor sport (față) cu inscripție R-Line în tetiere și a tapițeriei cu design „Monte Carlo”, interiorul beneficiază de o notă superioară de sportivitate. Mai atractiv cu elementele caracteristice specifice pentru R-Line, de exemplu jantele de 19″ „Omanyt“, barele de protecție cu design și culoare nouă, precum și detaliile sportive la interior, Tiguan oferă o imagine mai dinamică.
Noile pachete de echipare pentru modelul de succes sunt disponibile cumpărătorilor. Pachetul R-Line „Exterieur” pentru modelele noi este disponibil pentru suma de 2.691 euro cu TVA, iar pachetul R-Line „Plus” costă 1.993 euro cu TVA. Este posibilă și o combinație a pachetelor pentru suma de 488 euro cu TVA. Ca urmare a caracterului dinamic, pachetele de echipare R-Line sunt disponibile exclusiv pentru versiunea Tiguan Sport&Style.


Volkswagen Tiguan R-Line
Volkswagen Tiguan R-Line
Volkswagen Tiguan R-Line
Volkswagen Tiguan R-Line
Volkswagen Tiguan R-Line
Volkswagen Tiguan R-Line
Volkswagen Tiguan R-Line
Volkswagen Tiguan R-Line
Volkswagen Tiguan R-Line
Volkswagen Tiguan R-Line