Volkswagen se laudă cu încă un record demn de toată lauda. De această dată nu mai este vorba de milioanele de modele vândute în întreaga lume, ci de consumul de carburant. Polo BlueMotion deține în prezent titlul de cel mai economic model pe segmentul B, acesta fiind capabil să parcurgă 100 km cu numai 3,3 litri.
Înzestrat cu cel mai mic motor diesel fabricat de Volkswagen, mașina de oraș poate parcurge până la 1.363 de kilometri cu un plin de rezervor, de 45 de litri.
Resursele sunt utilizate de un propulsor turbo de 1,2 litri, cu trei cilindri, ce dezvoltă 75 de cai putere, cuplat o transmisie manuală modificată, unde cele șase trepte de viteză sunt mai lungi decât la modelul obișnuit.
Aspectul ecologic nu a fost neglijat, emisiile fiind de doar 87 grame de dioxid de carbon pe kilometru. Polo Bluemotion este deja compatibil cu normele de poluare Euro 6! Sub aspectul dinamicii, performanțele sunt destul de modeste. Demarajul de la 0 la 100 de km/h se realizează în 13,6 secunde, iar viteza de top atinge 173 km/h.
Pentru a reduce consumul, inginerii au apelat la câteva artificii specifice automobilelor ecologice: garda la sol a fost coborâtă cu 15 mm, grila motor a fost revizuită aerodinamic, pneurile Michelin cu dimensiunile 195/50 R15 conferă o rezistență scăzută la rulare, iar un senzor aflat pe bord indică șoferului momentul ideal pentru a schimba treapta de viteză.
Volkswagen susține că toate acestea au condus la un consum cu 0,8 litri mai mic decât modelul standard, iar emisiile sunt reduse cu 20%.
Varianta BlueMotion dispune și de sistemul start-stop care în regim urban diminuează consumul cu 0,2 litri/100 km.
Volkswagen Polo BlueMotion: emisii reduse și consum de 3,3 litri/100 km
