Volkswagen poate satisface exigențele unor clienți foarte pretențioși, dacă nevoia o cere. Tocmai din acest motiv linia de modele Individual vine în întâmpinarea consumatorilor mai capricioși care vor calitate autentică dar nu sunt dispuși să plătească prețul unei mașini premium. Astfel s-a născut programul de personalizare Individual disponibil pe o serie de modele, inclusiv pe cea mai frumoasă versiune Passat denumită Comfort Coupe sau CC.
Vorbim despre cel mai luxos coupe în patru uși de la Volkswagen, care emană o doză suplimentară de rafinament și excelează prin varietatea de dotări. Practic, aici punctează versiunea de top Passat CC Individual, la partea de imagine și echipamente. Dacă la primul capitol cuvintele sunt de prisos, la cel de al doilea putem spune că nemții au ce să-și impresioneze fanii, printre ei posibili clienți.
Programul de personalizare Individual include inserții cromate plasate la nivelul mânerelor și a comenzilor electrice pentru geamuri și oglinzi. O culoare specială pentru caroserie, nuanța perlată de albastru închis – Moonlight Blue, conferă la propriu o strălucire de diamant. Din fabrică, versiunea Individual dispune de jante din aliaj de 18 inch, însă opțional este disponibil și un set jante de 19 inch cu un aspect unic.
Designerii s-au aplecat mai mult asupra habitaclului decât la exterior, versiunea personalizată reușind să reflecte la interior o atmosferă plină de bun-gust. Scaunele – cu 6 moduri de reglaje și memorie, pot fi tapițate cu piele Nappa de culoare crem, iar pe margine ornate tot cu piele, neagră de această dată, foarte moale și plăcută la atingere.
Cotierele din garnisajele panourilor laterale sunt de asemenea îmbrăcate în piele de culoare crem, nuanță și material regăsit opțional pe volan și schimbătorul de viteze. Culoarea negru predomină pe bord, consolă, covorașe și panourile portierelor.
Un pachet de elemente cromate și inserturi extrem de rafinate decorează interiorul cu eleganță, conferind o notă de exclusivitate șarmantului coupe. Pachetul de accesorii mai include lumini de ambianță fixate pe portiere pentru a ilumina emblema Individual. Versiunea de față este comercializată la un preț de pornire de 35.000 de euro.
Passat CC este cel de al patrulea model din gama Volkswagen Individual după Eos, Touareg și Passat.