Volkswagen a deschis balul cu cine te așteptai mai puțin. În capul listei… Golf GTI! Germanii au adus la salon trei modele, unul alb, unul roșu și unul albastru, pentru a ne convinge că versiunea sportivă se asortează perfect cu orice culoare. Trecând peste acest detaliu, Volkswagen a fost sub asaltul blitz-urilor, evenimentul de Paris fiind gazda mult-așteptatului model german.
Versiunea sportivă se evidențiază la exterior de modelul „domestic” prin jantele de 18 inch, liniile roșii care traversează grila motor, dar și câteva elemente incluse în kitul mașinii. Pentru a îmbunătăți aerodinamica, inginerii au mărit eleronul spate, au modificat spoilerul față, iar garda la sol a fost micșorată cu 22 de mm. Pe secțiunea frontală își fac apariția noi proiectoare de ceață iar la spate difuzorul este mărginit de două evacuări cromate.
Interiorul diferă de cel al modelului Scirocco, nu cu mult, schimbările principale fiind efectuate în dreptul consolei centrale, aeratoarelor, volanului și tunelului median.
GTI este prima versiune care urmează să întregească viitoarea familie Golf ce va mai include o versiune cabrio, un sedan și un model de performanță GTI-R ce va înlocui actualul R32.
Modelul este echipat cu noi suspensii sport și opțional clientul poate alege sistemul DCC care controlează cursa de lucru a suspensiilor.
Sub capotă se află un motor mai puternic. dar care consumă mai puțin! Propulsorul TFSI de 2.0 litri dezvoltă 211 CP și un cuplu maxim de 280 Nm. Sportivul hatchback atinge o viteză maximă de 240 km/h și accelerează de la 0 la 100 km/h în 7,2 secunde. În privința consumului, acesta a scăzut în medie cu 0,5 litri față de vechiul model, versiunea GTI a celei de a șasea generații Golf având un consum mixt de doar 7,5 litri/100 km.
La partea de transmisie se poate opta între o cutie manuală sau una automată DSG, ambele cu șase trepte. Volkswagen mai dotează sportiva din clasa compactelor cu un diferențial „XDS” cu alunecare limitată.
Golf GTI va fi livrat în Europa din 2009 și va rivaliza cu Ford Focus ST și Peugeot 308 GT.
