Volkswagen Golf GTI disponibil în România de 24.385 euro



Volkswagen Golf GTI
Volkswagen Golf GTI

Volkswagen împrospătează din acest an gama de modele sportive cu un produs foarte popular pe segmentul clienților tineri și foarte tineri.
Noua generație Golf GTI a fost lansată de curând și în România, și beneficiază de două versiuni de caroserie. Modelul în 3 uși are un preț de bază fixat la 24.385 de euro cu TVA inclus, în timp ce versiunea cu 5 uși are un preț de pornire de 25.170 de euro cu TVA inclus.
Raportat la costurile de achiziție ale rivalilor săi, Golf GTI este mai accesibil, oferind în același timp un bagaj de dotări standard mai bogat decât concurența.
Noua generație a versiunii sport este pusă în mișcare de un propulsor turbo pe injecție de 2,0 litri care furnizează 211 cai putere. Forța motorului TSI este trimisă doar punții față prin intermediul unei transmisii manuale cu șase trepte sau o cutie semi-automată DSG tot cu șase trepte. Puterea maximă a motorului se face simțită cel mai bine în intervalul 5.300 – 6.500 rpm. Noul Golf GTI este capabil să accelereze de la 0 la 100 de kilometri pe ora în 6,9 secunde, în timp ce viteza de vârf atinge 240 km/h. La capitolul performanțe de consum, modelul german afișează un consum mediu de 7,3 litri la 100 kilometri când motorul este cuplat la cutia manuală și de 7,4 litri la 100 kilometri pentru modelul echipat cu transmisia DSG.
Ca echipare standard, noua generație Golf GTI beneficiază, pe lângă kit-ul de caroserie, de o serie de elemente care accentuează aerul sportiv al mașinii, respectiv jante de aliaj, volan sport din piele, levier schimbător și maneta de frână îmbrăcate în piele, precum și scaune față sport cu reglare pe verticală.
Modelul sportiv poate fi comandat de clienții români de la orice reprezentant autorizat Volkswagen.


Volkswagen Golf GTI
Volkswagen Golf GTI
Volkswagen Golf GTI
Volkswagen Golf GTI
Volkswagen Golf GTI
Volkswagen Golf GTI
Volkswagen Golf GTI
Volkswagen Golf GTI
Volkswagen Golf GTI
Volkswagen Golf GTI
Volkswagen Golf GTI
Volkswagen Golf GTI
Volkswagen Golf GTI
Volkswagen Golf GTI
Volkswagen Golf GTI
Volkswagen Golf GTI
Volkswagen Golf GTI
Volkswagen Golf GTI
Volkswagen Golf GTI
Volkswagen Golf GTI