Volkswagen schimbă strategia în clasa compactă. Germanii și-au făcut un obicei ca odată la 6 ani să scoată pe piață câte o serie nouă pentru Golf, asta în cazul ultimelor două generații.
Lucrurile nu vor mai fi la fel, cel puțin în cazul următoarei. Se pare că Golf VI este până la urmă o generație de tranziție, așa că nu va poposi prea mult prin preajmă. Noua serie a celui mai iubit model Volkswagen va avea o carieră de doar patru ani, spun surse oficiale.
Nici bine nu a fost lansat Golf VI în unele țări, iar în altele urmează să debuteze – pe piața românească la începutul lunii noiembrie, că deja nemții lucrează la înlocuitorul său.
Potrivit mai multor oficiali ai companiei, Golf VII va fi pregătit să intre pe piața europeană în anul 2012. Spre diferență de urmașii săi, acesta nu va mai urma rețeta specifică acestui model, fiecare generație fiind mai generoasă în dimensiuni, cu design bazat pe seria anterioară și cu propulsoare mai puternice.
În altă ordine de idei, Golf VII va fi atipic. Viitoarea generație va fi construită pe o platformă complet nouă și va afișa un design total diferit. Totuși principalul obiectiv de atins cu noua mașină este diminuarea puternică a emisiilor de gaze, inginerii urmărind să dezvolte o gamă de propulsoare economice cu un impact mai puțin dăunător asupra mediului. Cu ajutorul tehnologiilor moderne, prin modificările aduse aerodinamicii, dar și prin adoptarea de materiale ușoare la fabricarea caroseriei și componentelor șasiului, consumul și implicit emisiile vor fi reduse până la un nivel comparabil cu cel hibridelor. Dacă fiecare nouă generație a reprezentat un salt în ceea ce privește mărimea, pentru Golf VII situația va fi cu totul diferită. Automobilul nu va crește în dimensiuni pentru a menținea sub control numărul kilogramelor. „Acesta este unul din motivele pentru care noul Golf VII nu va avea dimensiuni mai mari decât Golf VI”, spune designerul șef Walter da Silva.
Cel mai popular vehicul în clasa compactă va propune o estetică exterioară mult mai elaborată, cu o linie distinctă în cadrul gamei de modele Volkswagen.
„Golf este principalul vehicul pentru Volkswagen. Din acest motiv, mașina este permanent îmbunătățită”, afirmă da Silva.
