Sîmbătă, în prima etapă din divizia A2 la volei masculin, echipa locală, CSMU LPS Suceava, a evoluat în deplasare în compania echipei CSU Galați. Primele probleme pentru echipa suceveană s-au ivit încă dinaintea primului fluier al arbitrului, Moșuc unul dintre jucătorii de bază ai echipei, neputînd intra în teren din cauza unor probleme la spate. Întregul meci a stat sub semnul echilibrului, combatantele mergînd cap la cap pînă spre finalulul fiecărui act. Echipa suceveană a început bine primul set conducînd la un moment dat și la 6 puncte diferență. Pe final de set gazdele au revenit și au cîștigat cu 25-23. În setul al doilea situația a fost asemănătoare, echilibrul fiind perfect pînă la finalul actului. Din păcate din nou gazdele s-au concentart mai bine pe final și au cîștigat și setul doi, 26-24. Setul trei avea să fie și ultimul, gălățenii impunîndu-se cu 25-22. „Am pierdut acest meci din cauza neconcentrării jucătorilor. Faptul că am condus de multe ori la diferențe de cinci-șase puncte demonstrează că avem potențial, însă lipsa de jocuri de verificare la nivel ridicat s-a văzut clar în acest meci. Oricum sînt mulțumit de evoluția băieților iar echipa are perspective deosebite”, ne-a declarat antrenorul echipei, Victor Pancu. În acest meci pentru suceveni au evoluat Sasu, Someșan, Petraru, Giurcă, Ciurlă, Molnar, Feier, Orășanu, Roman Paul și Lefter. Sîmbăta viitoare, de la ora 11.00, voleibaliștii suceveni vor evolua pentru prima dată în fața suporterilor în compania echipei CSS Constam Buzău, care este lidera clasamentului cu două victorii la activ.
