Volei, fotbal, baschet… și români

Alaltăieri, printre meciuri din Liga I și din Divizia B (între care zău că n-am sesizat cine știe diferențe, dar nu în sensul că în B s-ar juca vreun fotbal „galactic”!) mi-am organizat programul de vizionări TV astfel încât să încapă și ceva fotbal olandez, franțuzesc ori nemțesc, ba și tenis și Formula 1. Peste toate, însă, conform așteptărilor mele, ar fi trebui să se situeze cele două finale europene (la volei și handbal) iar cireașa de pe tortul zilei urma să fie derby-ul Steaua – Rapid. Las la urmă, fiindcă despre el cel mai bine vorbește titlul unei emisiuni sportive la televiziune: „Un meci care trebuie uitat!”. Așadar, a fost mai întâi finala campionatului european de volei, pe la orele după amiezei, transmisă de la Moscova. Finaliste: Rusia și Spania. Văzusem și semifinalele, cu o Spanie câștigătoare la tie-break în fața unei Finlande (!!) tot mai prezente în sporturile de echipă la nivel de vârf (ia uitați-vă la clasamentul grupei ei de calificare la Euro 2008!). Nu-i acordam Spaniei nici o șansă, deși mă încântase jocul ei până la finală. Mi se părea imposibil să câștige trofeul în bârlogul fiarei, știut fiind faptul că rușii obișnuiesc să rateze „pe ultima sută”, dar și că în volei este extrem de ușor să decizi că ăla a băgat vârful degetului (nu neapărat mijlociu!) peste fileu. Ei bine, Spania a reușit imposibilul: i-a bătut pe ruși (mamă, ce bucurie am când o iau ăștia în bot, indiferent de la cine!) tot la tie-break și le-a stricat mândrețe de chermeză. Așteptam cu mai multă emoție finala de la baschet, aceeași cu cea de la volei, adică tot Spania – Rusia, cu mențiunea că mi să părea o formalitate, deoarece Spania deține titlul mondial de anul trecut și, în plus, bătuse în seria Rusia cu 81 – 69. O formalitate, mi-am zis. Și chiar așa părea atunci când, în primul sfert, Spania conducea cu 18 – 6. S-au mai apropiat rușii, dar doar până la vreo 7 puncte. La jumătatea meciului, mai conducea Spania doar cu 3 puncte. În sfertul al treilea, au ajuns la egalitate, 46 – 46. Au condus pentru prima oară rușii cu 49 – 48. Apoi iar au condus spaniolii, chiar cu 6 puncte. E gata, i-au rupt pe ruși!, mi-am zis. Numai că s-a petrecut una din nebuniile ălea istorice: preț de 4 minute n-a înscris nimeni, apoi rușii au egalat, iar au fost conduși, iar când mai erau 2 (două!!) secunde, rusul negru (!?!), ba și american, a înscris un coș de 2 puncte, cu o minge care a sărit din inel, a lovit panoul și a intrat, la urmă, în ațe. În cele două secunde rămase, superstarul spaniol a făcut la fel: inel, panou, dar la urmă pe lângă. Și gata. Tragedie. S-a dus și chermeza ăstora. Iar eu am rămas admirându-i pe ruși și întrebându-mă când mama dracului vom vedea măcar un sportiv român sau o echipă românească luptând măcar cu 10% din ambiția și devotamentul pe care îl arătaseră, la „schimburi culturale”, spaniolii la Moscova și rușii la Madrid… Că uitasem să vă spun văzusem și un Hănescu bleg rău, dar și 22 (plus rezerve) de maimuțoi care mimaseră fotbalul în jenantul Steaua – Rapid.