Pentru două zile, parcarea din centrul municipiului Rădăuți se va transforma complet la cea de-a doua ediție a Cupei Nordului la volei de plajă, organizată de DSJ Suceava, Primăria Rădăuți și Direcția Județeană „Sportul pentru Toți”. Pentru acest eveniment inedit zonei noastre, organizatorii vor aduce nu mai puțin de 250 de metri cubi de nisip, cu care vor amenaja un teren de volei identic cu cele de pe plajele unde au loc astfel de competiții. Dacă la ediția inaugurală de anul trecut, pe lângă volei s-a organizat și un campionat de fotbal pe nisip, în acest an din cauza fondurilor insuficiente, organizatorii s-au rezumat doar la beach volei. În acest an și-au anunțat prezența un număr de opt echipe din patru județe, din județul nostru participând o echipă din Suceava, una din Siret și trei din Rădăuți. Dacă în competițiile oficiale profesioniste, echipele sunt formate din doi jucători, la Cupa Nordului fiecare formație va avea trei sportivi și asta deoarece vor fi prezenți și jucători mai în vârstă, care nu mai practică acest sport de performanță. Sâmbătă, de la orele 10.00 se va da startul în competiție, urmând ca de la orele 16.00, pe terenul amenajat să aibă loc și un meci demonstrativ, susținut de voleibalistele echipei CS Pro Volei Botoșani, ce în această vară au promovat în prima divizie a României.