VOLCINEȚ. În 15 martie 1490, dintre bisericile întărite de Ștefan cel Mare Episcopiei de Rădăuți, se afla și „a 11-a biserică, la Volcineț, cu popă”, dar satul este mult mai vechi, aparținând, inițial, lui Vitovt, cneazul lituanian, cumnat al lui Alexandru cel Bun, care a ctitorit și biserica de piatră din Lujeni.
În 14 decembrie 1674, satul aparținea lui Tudosie vameșul, tatăl cronicarului Miron Costin.
În 14 februarie 1703, pentru că fiul său, Pătrașco, murise „în Țara Românească și neavând copii”, Miron Costin dăruiește satul Volcineț mănăstirii Barnovschi, din Iași, întru pomenirea fratelui său, Ion Costin, înmormântat în cimitirul acelei mănăstiri.
Un alt fecior al lui Miron Costin, Ion, răscumpără satul și obține uric domnesc de întăritură în 20 noiembrie 1742. Printre iobagii lui Ion Costin se numărau Vasile Vătămanul și Gavril Halep, care, în 15 iulie 1744, dau mărturie, cu semnele pe care le cunosc, la hotarnica satului Berești.
În 14 februarie 1703, Nicolai Costin dăruia mănăstirii Barnovschi satul Volcineț, „care sat l-a dat părintele mieu fratelui mieu Pătrașco logofăt; dar murind acesta în Țara Românească și neavând copii, a rămas satul acesta la noi, amândoi frații, dar murind și fratele mieu, Ion hatmanul, și fiind astrucat în sfânta mănăstire Barnovschi, care fusese zidită de strămoșii noștri, am dat mănăstirii zise mai sus satul Volcineț, cu zece vecini, ca să-i fie danie și ocină în veci”. Conform unui uric din 5 mai 1703, satul fusese al lui Miron Costin, apoi al fiului său, Pătrașco.
În 2 aprilie 1782, după moartea lui Ion Costin, mănăstirea Barnovschi revendică, pe nedrept, și obține Volcinețul, pe care îl arendează grabnic armeanului Todori Mustață.
Recensământul lui Rumeanțev, din 1772-1773, înregistrează la Volcineț, în Ocolul Berhometelor, fără alte precizări, „16 – toată suma caselor”, însemnând 6 popi și 10 birnici.
În 1774, satul avea doar 13 gospodării, dar ajunge, în zece ani, în baza colonizării cu ruteni, la 87 de gospodării.
În 12 ianuarie 1797, Sofronia, văduva lui Gheorghi Gheorghian, lasă fiicei sale, Catrina, și logodnicului ei, Aronovici din Volcineț, părțile ei de moșie, martori fiind Vasile von Simaca și Vasile Țurcan, preotul din Volcineț.
Biserica Nașterii Maicii Domnului din Volcineț, construită în 1786, a fost reclădită în 1901. În 1843, biserica avea 1.075 enoriași, patron bisericesc era Ioan de Mustatza, paroh fiind Constantin Melentovici. În 1876, biserica avea 1.432 enoriași, paroh fiind Alexandru Chiseliță, ir preot cooperator, Vasilie Iliuț. În 1907, paroh era Vasile Isopescul, născut în 1855, preot din 1881, paroh din 1892, iar cantor, din 1900, Filip Busnean, născut în 1868.
Din 1857, funcționa în sat o școală ruteană cu 4 clase, iar din 1900, și o școală în limba română, cu o clasă.
Banca rurală din Volcineț, în sistem Raiffeisen, s-a înființat în 1899, cu 45 părtași, cu Simion Halip director, cu Petrea Marișceac vicedirector, controlor fiind Alexandru Lupu, vistiernic – Alexandru Jijie, iar casier – Onufri Kudelka. Cabinetul de lectură „Dumbrava” din Volcineț, pe structura căruia s-a constituit și banca rurală, funcționa din 1896, în casa lui Gavril Larion, cu 40 membri, 193 cărți, două abonamente la gazete și 27 florini avere, președinte al acestei prime biblioteci comunale fiind preotul Vasile Isopescul, iar vicepreședinți – Simion Halip și Petrea Marișceac.
În 1890, când paroh al Volcinețului era Vasile Isopescul, iar cantor, Filip Bușnean, satul avea 2.100 locuitori, conduși de primarul Dimitrie Halip și povățuiți de învățătorul cu nume deja ucrainizat, George Copaciuc.
O listă de subscripție, din iulie 1906, pentru prognozata societate culturală „Luceafărul Bucovinei”, încredințată cantorului bisericesc din Volcineț Filip Busnean, menționează următoarele nume de localnici: Alexandru SIDORIUC, Nicolai Hovaneț, Alexandru Jijie, Witwiski, Alexandru Zicescu, Alexandru Caba, secretarul comunal Ioan Carst, Dumitru Ostaficiuc, Mihail Iaimuscă, Eugen Lupu și Toader Jijie.
În 1910, doar o pătrime din trei locuitorii satului Volcineț mai vorbeau românește, ceilalți preferând, din motive etnice sau de comunicare, ucraineana. Satul, risipit în dreapta Siretului în pâlcuri de case, părea să înglobeze cătunele Bosna, Cușnereni, Hluja, Hliuja, Pe Siret, Poiana Roșculeț, Surducica și Vatra Satului, toponimele înveșnicind numele unor neamuri băștinașe, române și ucrainene, precum Roșculeț, Cușnir, Topală și Hluja (care au făcut câte o fântână) sau Iurcu (numele unui deal).
ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 338
SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 36, 1876 p. 65, 1907 p. 172
GAZETA BUCOVINEI, Nr. 31/1906, p. 4