Liga a IV-a, juniori

Voința Stroiești a reușit scorul campionatului



Voința Stroiești a reușit să stabilească scorul campionatului, după ce a zdrobit pur și simplu formația Viitorul Liteni, cu scorul de 18 – 0. Echipa din Stroiești nu este la primul scor fluviu în acest sezon, în etapa a treia impunându-se cu 11 – 0 în meciul cu Bucovina II Rădăuți. Cu ajutorul victoriei din această etapă cu numărul 7 din Liga a IV-a juniori, Voința rămâne în continuare lider, cu maxim de puncte, la fel ca și FC Pojorâta, care a trecut acasă de CS Gura Humorului cu 3 – 1. Bradul Putna a rămas pe poziția a treia, la o singură victorie de primele două clasate, în etapa de duminică impunându-se fără probleme pe teren propriu cu scorul de 4 – 0 în compania Moldovei Drăgușeni. Un alt meci cu multe goluri a fost cel dintre Avântul Volovăț și Florconstruct Pătrăuți, în care gazdele au câștigat la scor de tenis, 6 – 0 și și-au păstrat poziția a cincea în clasament. În subsolul clasamentului, Sporting II Arbore a reușit prima victorie din acest sezon, 3 – 2 cu Unirea Boroaia și a cedat ultimul loc, urcând trei poziții în clasament.
Rezultatele etapei a VII-a
Avântul Volovăț – Florconstruct Pătrăuți 6 – 0
FC Pojorâta – CS Gura Humorului 3 – 1
Șomuz Fălticeni – Rapid CFR II Mihoveni 3 – 0
Voința Stroiești – Viitorul Liteni 18 – 0
Bradul Putna – Moldova Drăgușeni 4 – 0
Sporting II Arbore – Unirea Boroaia 3 – 2
Foresta Mălini – Bucovina II Rădăuți 5 – 1
Zimbrul Siret – Minerul Iacobeni 1 – 0
Clasament
1. Voința Stroiești 7 7 0 0 57-5 28p
2. FC Pojorâta 7 7 0 0 36-2 28p
3. Bradul Putna 7 6 0 1 35-11 24p
4. Șomuz Fălticeni 7 5 2 0 35-2 22p
5. Avântul Volovăț 7 5 0 2 25-8 20p
6. CS Gura Humorului 7 3 1 3 21-10 13p
7. Foresta Mălini 7 3 1 3 13-20 13p
8. Rapid CFR II Mihoveni 7 3 0 4 18-22 12p
9. Viitorul Liteni 7 3 0 4 20-40 12p
10. Moldova Drăgușeni 7 2 1 4 15-16 9p
11. Zimbrul Siret 7 2 1 4 4-13 9p
12. Minerul Iacobeni 7 2 0 5 5-32 8p
13. Sporting II Arbore 7 1 2 4 4-10 6p
14. Unirea Boroaia 7 1 0 6 9-30 4p
15. Florconstruct Pătrăuți 7 1 0 6 7-44 4p
16. Bucovina II Rădăuți 7 1 0 6 5-44 4p
Notă: La victorie se acordă patru puncte



Recomandări

Tarife speciale pentru gestionarea deșeurilor, inclusiv din construcții și demolări, stabilite în municipiul Suceava

Gestionarea deșeurilor voluminoase, din reamenajările interioare sau exterioare generate de persoanele fizice, taxată separat, cu contract
Gestionarea deșeurilor voluminoase, din reamenajările interioare sau exterioare generate de persoanele fizice, taxată separat, cu contract

Închisoare cu suspendare în urma unui groaznic accident după ce un autoturism s-a oprit pe linie, în fața unui marfar

Închisoare cu suspendare în urma unui groaznic accident după ce un autoturism s-a oprit pe linie, în fața unui marfar
Închisoare cu suspendare în urma unui groaznic accident după ce un autoturism s-a oprit pe linie, în fața unui marfar