Voinescu: Jumătate din organizațiile județene ale PDL au optat pentru alianțe la locale



Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, joi, că jumătate din organizațiile județene ale PDL au optat pentru încheierea de alianțe pentru alegerile locale, precizând că în acest moment se face centralizarea acestor filiale.
„Acum se face această centralizare. Cred că în jumătate dintre județe filialele noastre au optat pentru alianțe la alegerile locale și jumătate vor merge singure”, a precizat Voinescu, întrebat câte filiale PDL au decis că încheie alianțe la alegerile locale.
Întrebat când va fi semnat protocolul PDL-UNPR pe București, Voinescu a precizat că „formula pe care se va merge se va stabiliza în următoarele zile și va coincide cu anunțarea candidaților”.
El a spus că, de data aceasta, PDL va merge la București cu un candidat pe care îl vor cetățenii, pentru că ei decid cine conduce Capitala.
Colegiul Director al PDL a decis, în 11 martie, ca organizațiile județene să vină cu propuneri de alianțe, care să nu se numească „Mișcarea Populară”, declarau, atunci, pentru MEDIAFAX, surse din partid, care precizau că este posibil ca alianțele electorale care ar urma să se constituie la nivel local, de către PDL cu alte formațiuni, să aibă denumiri diferite.
Decizia Colegiului Director venea după ce, în 4 martie, același for hotărâse că PDL nu va încheia alianțe la nivel național, dar că organizațiile județene pot decide să încheie alianțe pe plan local, sub denumirea „Mișcarea Populară”, cu sigla inima.