Voinea: Consumul nu a crescut în 2013 pentru că plusul de venituri s-a dus pe plata ratelor la bănci



Consumul intern nu a crescut în acest an întrucât suplimentul de venituri rezultat din reîntregirea salariilor bugetarilor și majorarea pensiilor s-a dus către plata ratelor la bănci, iar sistemul bancar nu a întors acești bani în economie, afirmă ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea.”Este adevărat că au crescut veniturile și nu a crescut consumul, dar… În opinia noastră banii suplimentari s-au dus către sistemul bancar, la plata ratelor la bănci, și nu s-au mai întors, creditarea nu a funcționat”, a explicat Voinea la emisiunea „După 20 de ani” difuzată duminică de ProTV.Ministrul delegat pentru Buget nu crede însă în previziunile șefului Direcției Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză, și mizează pe o reluarea a creditării de al începutul anului viitor.”Am încredere că de la începutul lui 2014, prin noul mecanism pe care Guvernul l-a adpotat și anume garanții pentru IMM de 2 miliarde lei, o sumă mare, deci jumătate de miliard de euro. Mai pun și băncile 2 miliarde, în total 4 miliarde de lei, sunt împrumuturi pe care IMM le pot lua pentru capital de lucru”, a arătat Voinea.Directorul direcției supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză, a declarat recent că creditarea nu va fi revigorată până în toamna anului viitor, întrucât băncile nu sunt dispuse să-și asume riscuri noi în condițiile în care va fi efectuată în 2014 o analiză a calității activelor în sistem, urmată de un test de stres.”Până nu știm ce va aduce evaluarea calității activelor și rezultatele testului de stres nu văd reluarea creditării. Cred că activatea de creditare nu va cunoaște o revigorare până în septembrie-octombrie anul viitor”, a declarat joi Cinteză la un forum bancar.El a arătat că banca centrală nu mai poate solicita băncilor să constituie provizioane suplimentare, însă poate crește cerința de capital, mai costisitoare pentru bancă decât provizionarea.Potrivit unui sondaj realizat de BNR printre primele zece bănci din sistemul bancar în funcție de active, așteptările în ce privește oferta de creditare în ultimul trimestru al anului sunt în scădere pentru împrumuturi imobiliare pentru populație, precum și pentru finanțarea companiilor, dar în stagnare pentru creditele de consum.