Antrenorul echipei naționale de handbal feminin a României, Radu Voina, a declarat, ieri, că înfrângerea din partida cu Germania, scor 35-25, de la Campionatul Mondial din China, reprezintă cea mai mare dezamăgire din viața sa.
„Este cea mai mare dezamăgire din viața mea. Indiferent ce am făcut în cariera mea ca jucător sau antrenor, nu m-am simțit niciodată ca astăzi. Am fost dezamăgit și după meciurile cu Norvegia și Spania, dar după cel cu Germania, de astăzi, este groaznic și, ca de obicei, ultima impresie contează. Chiar dacă ne-am ratat obiectivul am crezut că fetele au puțin orgoliu și vor intra în teren doar cu gândul la victorie. Astăzi nu avem nicio scuză. Jucătoarele nu au spus nimic după meci. Au făcut multe declarații la acest Campionat Mondial, dar pe teren nu a fost la fel. Nu știu dacă un psiholog poate rezolva toate problemele echipei din timpul jocului. Psihologul nu o să bage mingea în poartă în locul lor și nici nu o să le învețe să mai facă greșeli în momente foarte importante”, a spus Voina.
Tehnicianul a afirmat că știe la ce să se aștepte vineri, când delegația României se va întoarce de la Campionatul Mondial din China: „Ne întoarcem vineri acasă, deja știu la ce să mă aștept, cum s-a împărțit România în tabere în privința mea și asta o știm cu toții, pentru că trăim cu toții”.
Echipa națională de handbal feminin a României s-a clasat pe locul opt la Campionatul Mondial din China, după ce a fost învinsă, joi, la Suzhou, într-un meci de clasament, de reprezentativa Germaniei, scor 35-25 (20-13).