Președintele fondator al PC, Dan Voiculescu, afirmă, „vineri, pe blog, că președintele Traian Băsescu anunța, joi seară, că „s-a înțeles cu Antonescu” să îl bage pe liderul conservator la închisoare.”Aseară, în cadrul unei emisiuni televizate, Traian Băsescu a declarat că Antonescu nu a sprijinit legea amnistiei ca semnal pentru Dan Voiculescu. Apreciez sinceritatea lui Băsescu când anunța că s-a înțeles cu Antonescu să mă «bage» la închisoare, ca și cum ei doi ar hotarî acest lucru, nu instanțele de judecată. Apreciez onestitatea cu care anunța instanțele de judecată că sunt un «viitor pușcăriaș», sugerându-le să se conformeze viziunii sale”, scrie Voiculescu pe blog.Potrivit acestuia, „președintele Pinochio” a revenit și la vechea „obsesie” cu patronii de presă.”Când spune că «un politician nu trebuie să se dea pe mâna patronilor de presă», Traian Băsescu, evident, minte. Vreau să-i amintesc întâlnirea de la Crowne Plaza când se căciulea la mine să apară la Antena 1 ca și candidat la Primăria Capitalei. Sau când îl ruga pe Marius Tucă să ne întâlnim la Taverna Sârbului. Ori scena în care îmi explica servil să nu mizez pe un «cal mort» (Tăriceanu) și să fac pact cu el. Cele de mai sus sunt fapte, nu vorbe, întâmplate, nu imaginate. Iar dacă Președintele Masaverde mai are un pic de onoare, îl invit să le recunoască. Referitor la «albia de porci» despre care vorbește Traian Băsescu, precizez că în «albia de porci» te bagi singur, nu te bagă nimeni”, mai scrie Voiculescu.Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, că nu a fost o presiune mică din partea lui Dan Voiculescu pentru Legea amnistierii și grațierii, ci o presiune consistentă, atât pe Crin Antonescu, cât și pe Victor Ponta.Traian Băsescu a explicat la „Adevărul Live” că parlamentarii au introdus și amnistia, pe lângă grațiere, pentru a acoperi și viitorul. „Voiculescu este un viitor pușcăriaș. Cel puțin așa cum arată prima instanță, cu cinci ani. Nu a fost o presiune mică din partea lui Voiculescu pentru această lege cu amnistia și grațierea, ci o presiune consistentă, în mod cert pe ambii lideri, și pe Ponta, și pe Antonescu”, a spus Traian Băsescu.