Pildă creștină

Voia lui Dumnezeu



Preotul este chemat de Dumnezeu la cinstea aceasta a preoției. Foto: Marius ȘUIU
Preotul este chemat de Dumnezeu la cinstea aceasta a preoției. Foto: Marius ȘUIU

În om pot sălășlui trei voințe: voința sa, voința diavolului și voința lui DUMNEZEU. Cea din urmă, voința lui Dumnezeu, nu o putem afla decât prin gura părintelui nostru duhovnicesc la scaunul Tainei Sfintei Spovedanii.
Când vine moartea, pe suflet îl iau diavolii, dacă n-a făcut voia lui Dumnezeu. Aceste duhuri rele nu fug de noi decât atunci când văd asupra noastră harul lui Dumnezeu (flacăra dumnezeiască ce-l înconjoară pe omul ascultător), pe care îl vom dobândi în urma ascultării de duhovnic.
Lumea și pofta trec, dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.
Ascultarea este o renunțare totală la voința personală și la cea a diavolului. Aceasta este calea pe care trebuie să o urmăm pentru a deveni liberi, pentru a auzi în inima noastră vocea Duhului Sfânt.
Ascultarea
Toți câți s-au mântuit au făcut ascultare, fără ascultare neajungându-se acolo unde dorim să fim și să rămânem pentru veșnicie.
Adevăratul ascultător urăște voia sa și o acceptă pe cea a părintelui său duhovnicesc. Pentru aceasta primește libertatea de a se ruga lui Dumnezeu cu minte curată și sufletul său contemplă liber, fără gânduri, pe Dumnezeu și se odihnește întru El. El vine degrabă la iubirea lui Dumnezeu, datorită smereniei și pentru rugăciunile părintelui său duhovnicesc.
Dacă ne vom pune întrebarea cine este preotul (duhovnicul) atunci vom putea spune următoarele:

  • Preotul este un om al lui Dumnezeu și chemat de Dumnezeu la cinstea aceasta a preoției.
  • Nimeni nu este mai mare ca preotul pe pământ. Și după moartea sa, preotul tot preot rămâne când se va scula la Judecata cea Mare. Harul preoției nu se șterge niciodată.
  • „Fraților, ascultați pe mai marii voștri și vă supuneți lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seamă”. (Evr. 13, 17)

Părintele sufletesc
În fiecare parohie este un om care este al tuturora, pentru că e părintele sufletesc al tuturor, care este chemat ca martor, ca sfătuitor ori ca reprezentant în toate actele cele mai solemne ale vieții, care ia pe om de la sânul mamei sale și nu-l lasă decât la mormânt, care binecuvântează ori sfințește leagănul, nunta, patul morții și sicriul, un om la picioarele căruia creștinii merg a depune mărturiile lor cele mai intime, un om care, prin starea sa, este mângâietorul tuturor nenorocirilor sufletului și ale trupului, un om care știe toate și al cărui cuvânt cade de sus asupra inteligențelor și asupra inimilor cu autoritatea unei misiuni dumnezeiești.
(www.biserica.org)



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. De la Petru cel Mare la Vladimir Vîsoțki

Binecuvântare arhierească la Biserica „Acoperământului Maicii Domnului” din cadrul Așezământului de copii din Rădăuți

Binecuvântare arhierească la Biserica „Acoperământului Maicii Domnului” din cadrul Așezământului de copii din Rădăuți
Binecuvântare arhierească la Biserica „Acoperământului Maicii Domnului” din cadrul Așezământului de copii din Rădăuți