Vodafone, Orange și OTE au investit aproape opt miliarde de euro în România



Grupurile Vodafone, Orange și OTE au investit până în prezent aproape opt miliarde de euro în dezvoltarea subsidiarelor din România și au anunțat că vor continua să aloce fonduri în acest sens odată cu licitația pe care ANCOM o va organiza în acest an pentru licențele de telefonie mobilă.
În cazul Vodafone România, investițiile grupului britanic au însumat 2,6 miliarde de euro în ultimii 15 ani, o dată cu lansarea operațiunilor pe piața românească.
„Industria telecom a transformat viața românilor și a influențat semnificativ modul și dinamica dezvoltării economice a României în ultimii 15 ani. De la intrarea în România, Vodafone a investit 2,6 miliarde de euro pentru dezvoltarea operațiunilor de pe piața românească”, a declarat directorul general al companiei, Inaki Berroeta, prezent la un eveniment de specialitate.
El a adăugat că situația economică din România, mai ales în domeniul telecom, este extrem de dificilă și concurențială.
„Clienții cer din ce mai mult, peste previziunile noastre, mai ales pe segmentul de date, iar creșterea din acest domeniu va fi în continuare susținută în următorii ani, iar o astfel de evoluție a pieței telecom necesită investiții semnificative din partea operatorilor”, a mai spus Berroeta.
La rândul său, directorul general al Orange România, Jean-François Fallacher, a afirmat că investițiile grupului francez au depășit două miliarde de euro de la lansarea operațiunilor pe piața românească, în 1997.
„Cu peste 2.500 de salariați în România, grupul Orange este interesat de piața locală și va continua să aducă tehnologii de vârf clienților”, a spus Fallacher.
Șeful Cosmote România și Romtelecom, Stefanos Theocharopoulos, a spus că grupul OTE a investit trei miliarde de euro în dezvoltarea operațiunilor subsidiarelor din România, care numără aproape 10.000 de angajați.
„Cosmote va participa la licitația pe care autoritatea de reglementare o va organiza pentru licențele de telefonie mobilă. Investițiile în dezvoltarea infrastructurii telecom sunt foarte importante pentru că sunt pe termen lung, angajează resurse semnificative din partea operatorilor și contribuie la dinamica investițiilor străine directe în România”, a spus Theocharopoulos.
El a adăugat că nivelul taxei de licență trebuie stabilit „cu atenție” pentru a asigura premizele susținerii investițiilor pe care operatorii trebuie să le realizeze în dezvoltarea infrastructurii.
„O taxă prea mare poate diminua fondurile pe care operatorul le va aloca în viitor pentru dezvoltarea rețelei”, a mai spus șeful Cosmote România și Romtelecom.
Autoritatea de reglementare în comunicații, ANCOM, va lansa miercuri în dezbatere publică documentele licitației pentru acordarea licențelor de spectru radio pentru comunicații mobile în benzile de 800, 900, 1.800 și 2.600 MHz.