Hormonii transformă vocea femeilor, conferindu-i mai multă senzualitate în perioadele mai fertile.
Cel puțin aceasta este concluzia la care au ajuns cercetătorii americani de la State University din New York, care au demonstrat că în perioadele de fertilitate ridicată, reprezentantele sexului frumos au tonalități vocale mai potrivite pentru a-și atrage partenerul și pentru a-i atrage atenția.
Fenomenul a fost descris în revista științifică Human Evolution Behaviour.
Cercetătorii americani au înregistrat vocile unor femei în diverse perioade ale ciclului menstrual, înregistrările fiind apoi prezentate unui grup de voluntari, a căror sarcină era să identifice cele mai senzuale și mai atrăgătoare voci în opinia lor.
De fiecare dată, bărbații au indicat drept deosebit de sexy vocile femeilor care se aflau într-o perioadă fertilă.
În cazurile în care „proprietarele” vocilor luau pastile anticonceoționale, care inhibă ovulația și prin urmare și fertilitatea, ascultătorii nu au reușit să identifice nici o diferență între o perioadă și cealaltă.
„Asta demonstrează că femeia, chiar dacă spre deosebire de animale nu prezintă semne „exterioare”, lansează semnale care pot fi captate în mod inconștient de bărbați și care sunt provocate de hormoni”, au explicat cercetătorii.
Hormonii sexuali pot influența în mod deosebit coardele vocale și laringele, conferind o intonație diferită, mai sexy și mai provocatoare, cuvintelor.
Clicknews