Afirmație

Vlas: Antrenorul mi-a spus că nu mai sunt titular pentru că are el o superstiție

Portarul echipei Farul, Adrian Vlas, susține că antrenorul Constantin Gache nu l-a titularizat la meciul cu Ceahlăul Piatra Neamț, din cadrul etapei a IV-a a Ligii I, din cauza unei superstiții a tehnicianului. „De când a venit la echipă, Gache a tot încercat să mă scoată din poartă. Nu este normal să nu fiu anunțat din timp și să mă pregătesc ca prostul, iar apoi să aflu în ultima clipă, la ședința de dinaintea meciului, că voi fi rezervă. Când l-am întrebat de ce nu voi apăra, mi-a răspuns că are el o superstiție și că va începe meciul cu George Curcă. Păi echipa se face pe superstiții?”, a declarat, miercuri, agenției MEDIAFAX, Adrian Vlas.
Portarul a menționat că va informa conducerea clubului despre această situație. „Am înțeles că motivul real ar fi că aș fi greșit la Craiova în prima etapă. Păi ce, mai nou se iau măsuri retroactiv, de-abia după etapa a treia? Voi avea o discuție cu cei din conducere ca să lămuresc situația mea”, a adăugat portarul.

Recomandări

Cel mai bun marcator al Ligii a IV-a nu putea proveni decât de la echipa cu media de 4,6 goluri înscrise per meci