Vlaicu Bârna: „Între Capșa și Corso”



Vlaicu Bârna: „Între Capșa și Corso”
Vlaicu Bârna: „Între Capșa și Corso”

Scriitori, jurnaliști și artiști, mai mult sau mai puțin cunoscuți, își dau întâlnire în perioada interbelică la cafeneaua Capșa ori la braseria Corso. Aici se discută politică, se leagă prietenii și se nasc adversități.
Vlaicu Bârna ne oferă tabloul complex al vieții culturale bucureștene din anii 1930 și de mai târziu, cu intrarea României sub influența Uniunii Sovietice și instaurarea dictaturii comuniste.
Făcând dovada unei memorii prodigioase, autorul evocă momente și chipuri notabile ale culturii românești, mari personalități cu care a colaborat sau pe care le-a cunoscut îndeaproape.
Îi întâlnim astfel, printre alții, pe E. Lovinescu, Nicolae Iorga, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Victor Eftimiu, Eugen Jebeleanu, G. Călinescu sau Theodor Pallady.
În cartea lui Vlaicu Bârna defilează, cu silueta lor inconfundabilă, mari personalități scriitoricești, artistice și gazetărești. Bine surprinse sunt personalitățile unor H. Bonciu, Ștefan Antim, Cezar Petrescu, Al. Rosetti, Vladimir Streinu, Vasile Voiculescu și mulți alții.
Cartea lui Vlaicu Bârna, „Între Capșa și Corso”, merită citită ca un bun și fermecător op de memorialistică.
Sursa: www.libris.ro



Recomandări

Clanul Pesediștilor și spălătoreasa lui Borbelică