Președintele rus, Vladimir Putin a afirmat, marți, că misiunea serviciilor speciale este de a-i „căuta” pe teroriști până „în peșterile” unde se ascund și de a-i „extermina ca pe șobolani”, informează AFP.
„Trebuie lovit în mod precis, în fiecare peșteră, trebuie căutate aceste peșteri, iar teroriștii care se ascund în ele trebuie exterminați precum șobolanii”, a declarat șeful statului în timpul unei reuniuni care a avut loc la sediul FSB.
Televiziunile ruse au difuzat un fragment din discursul președintelui.
În septembrie 1999, Vladimir Putin, care fusese numit recent prim- ministru, declara că teroriștii trebuie „urmăriți până în closet”, după atentatele – atribuite de Moscova rebelilor ceceni – asupra a două imobile de locuințe și a unui centrul comercial din capitala rusă, soldate cu mai mult de 300 de morți.
Vladimir Putin, fost locotenent-colonel în KGB și șef al serviciilor secrete între 1998 și 1999, și-a sporit în ultimul timp declarațiile dure la adresa separatiștilor ceceni, pe care Kremlinul și forțele de securitate ruse îi numește „bandiți” și „teroriști”.
Președintele rus se duce, miercuri, la Madrid, într-o vizită oficială în timpul căreia va discuta cu premierul spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero despre lupta antiteroristă.
