Pugilistul ucrainean, Vladimir Kliciko, l-a învins duminică dimineață, prin KO, pe americanul Calvin Brock, păstrându-și astfel centura de campion mondial la categoria grea, versiunea IBF, într-un meci care a avut loc la arena Madison Square Garden din New York, informează L’Equipe.
Ucraineanul, în vârstă de 31 de ani, și-a pus pentru prima oară în joc centura cu diamante cucerită în luna aprilie, în fața pugilistuiui american, Chris Byrd.
Kliciko are în palmares 47 de victorii, dintre care 42 prin KO și 3 înfrângeri, în timp ce Calvin Brock, neînvins în 29 de meciuri, a suferit în fața ex-sovieticului prima înfrângere din carieră.
„Credeam că va îl pot învinge mai repede de repriza a 7-a. Este o nouă experiență pentru mine să câștig în fața unui boxer care nu avea nicio înfrângere până la mine”, a declarat Kliciko.




